Libertatea de mişcare a populaţiei este îngrădită prin normativul votat miercuri de deputaţi, iar eventualele contravenţii nu pot fi nici constatate, nici sancţionate.
Controversatul proiect de lege ce introduce sancţiuni drastice împotriva şoferilor care transportă autostopişti a fost adoptat miercuri de Camera Deputaţilor, dar nu va putea fi pus în practică, spun specialiştii în transporturi.
În calitate de for decizional, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 298 de voturi „pentru“, două „contra“ şi 16 abţineri un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
Conform documentului, transportul în regim de taxi sau de închiriere s-ar putea realiza „numai de către transportatorii autorizaţi care deţin autorizaţii valabile pentru fiecare autovehicul utilizat“.
Sancţiunea îi revine şoferului
Pe scurt, va fi interzis autostopul, definit ca „transportul public contra cost, de persoane, cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie de taxi valabilă sau copie conformă valabilă“.
De asemenea, va fi interzis şi transportul de mărfuri sau de bunuri „cu un autovehicul cu masa maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, fără a deţine pentru acesta autorizaţie de taxi valabilă“.
Persoanele fizice sau juridice care vor efectua, în mod repetat, transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără să respecte regulile de mai sus, ar putea fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei. Integral pe adevarul.ro