Îţi baţi nevasta, te paşte închisoarea. Un proiect legislativ de modificare a Codului Penal vine în sprijinul femeilor maltratate de soţi. Dacă proiectul va fi aprobat, bărbaţii care ridică mâna la consoarte riscă să stea şi şapte ani după gratii.
În ţara noastră, sute de mii de femei sunt abuzate, iar multe dintre ele nu îşi reclamă soţii pentru că le este teamă. Autorităţile nu pot face mare lucru, iar agresorii ajung după gratii doar după ce şi-au rănit grav victima sau chiar au ucis-o.
Deşi sunt agresate, cele mai multe femei spun că rabdă ani în şir bătăi crunte, doar de dragul copiilor.
„Rămân cu acel cineva pentru că le este frică şinu au unde să plece cu copiii sau le este ruşine să spună despre situaţia în care sunt", afirmă o femeie.
Astfel, acestea consideră că este greu să supravieţuieşti cu un copil sau doi, având în vedere că locuri de muncă se găsesc greu, iar salariile sunt mici. În această situaţie, femeiel au ajuns doar să spere că situaţia s-ar spunea schimba.
În prezent, victimele pot doar să depună o plângere la poliţie, iar agresorul este obligat să părăsească domiciliul comun şi să păstreze o distanţă de 300 de metri faţă de persoana vătămată.
„Nu se ia nicio măsură împotriva soţilor care îşi abuzează fizic soţiile. Se fac plângere, poliţia nu reacţionează, ordinul de protecţie este numai pentru a fi", a spus avocatul Camelia Arsene.
Dacă modificările vor intra în vigoare, iar femeia agresată depune plângere la poliţie şi înregistrează 31 de zile de îngrijiri medicale, procuratura se autosesizează şi trece la arestarea agresorului, indiferent că femeia îşi retrage plângerea sau nu, iar agresorul riscă până la 7 ani închisoare, susţine Simona Voicescu, iniţiatoarea proiectului legislativ.
Violenţa conjugală produce efecte grave şi în cazul copiilor. Astfel, 24% din copiii abuzaţi sau neglijaţi ajung în grija
Conform statisticile, la fiecare 30 de secunde, în România, o femeie este bătută, iar 75% dintre cazurile de violenţă domestică nu sunt raportate.
În ţara noastră, în perioada februarie - decembrie 2014 s-au raportat 9.000 de acte de violenţă împotriva femeilor, în timp ce între 2010 şi 2012 s-au înregistrat 800 de decese şi 65.000 de cazuri de violenţă conjugală. Sursa: realitatea.net