Dorohoi News Logo

Trei zile de vreme capricioasă. Cât de mult se răceşte, unde se anunţă ploi şi ce zone vor fi lovite de vijelii

vreme capricioasa

Vremea se răceşte de la o zi la alta şi se întorc ploile. Cu toate acestea, în Bărăgan maximele ajung la 26 de grade. Meteorologii au anunţat că în următoarele trei zile, temperaturile vor fi scăzute pentru data din calendar. Norii îşi vor face apariţia în peisaj şi vor cădea averse, trecător însoţite de descărcări electrice.

Instabilitatea se instalează de joi, 25 iunie, marcând o vreme răcoroasă în cea mai mare parte a ţării, chiar rece în nord-vest şi centru. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord a ţării, unde pe arii relativ extinse vor fi averse şi trecător descărcări electrice.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi pe arii restrânse, mai ales în Maramureş, Transilvania şi în zona Carpaţilor Orientali, 35-40 de l/mp. În restul teritoriului, în special pe parcursul zilei, vor fi înnorări temporar accentuate şi local averse, însoţite fulgere si tunete. Vântul suflă mai alert în est, în sud şi în sud-vest, precum şi la munte, dar trecător şi în timpul averselor.

Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse între 15 grade în Maramureş şi 29 de grade în Dobrogea, spun meteorologii. În Bărăgan, maximele ajung la 25 de grade. Înnorări temporare, temperaturile cresc Vineri, vremea continuă în acelaşi registru: nori, ploi şi descărcări electrice. Temperaturile mai scad, în vest vor fi doar 16 grade, în timp ce în zona Detlei ajung la 27 de grade.

Sâmbătă, deşi valorile termice vor marca o creştere faţă de ziua precedentă, în special, în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, vremea se va menţine răcoroasă în toată ţara. „Cerul va avea înnorări temporare şi, pe arii restrânse în zonele de deal şi de munte şi izolat în rest, vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în estul teritoriului şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade, izolat în Moldova poate şi în nordul litoralului şi 27 de grade în Banat şi în sud-vestul Olteniei”, a anunşat Administraţia Naţională de Meteorologie. Sursa: adevarul.ro

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web