Fermierii români au la dispoziție, începând de miercuri, încă 245 de milioane de euro prin alte patru măsuri care se deschid din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, a declarat, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
„Încă 245 de milioane de euro vor fi puși la dipoziția fermierilor începând de astăzi (8 iulie — n. r.) prin alte patru măsuri care se deschid din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 — 2020. Am speranța că fondurile europene pentru procesarea produselor vor merge în special către proiecte integrate, care pot să ajute să ne atingem obiectivul de a crea lanțuri scurte de producție. Mă bucur că am reușit să creăm un avantaj financiar celor care au înțeles că trebuie să se constituie în grupuri de producători și în cooperative. De asemenea, mă bucur că lansăm mult-așteptatul program pentru susținerea pomiculturii, atât pe partea de producție, cât și de procesare. Am speranța că fermierii vor face încă un pas către o mai bună dezvoltare și organizare cu ajutorul acestor fonduri", a spus Daniel Constantin.
Cele patru sesiuni de depunere de proiecte din noul PNDR care se deschid în perioada 8 iulie — 30 octombrie 2015 sunt pentru SubMăsura 4.1a — Investiții în exploatațiile pomicole, SubMăsura 4.2 — Investiții pentru procesarea/marketingul produselor agricole, SubMăsura 4.2a — Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol și SubMăsura 6.3 — Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici.
Alocarea financiară pentru sesiunea continuă din 2015 pentru subMăsura privind investițiile în exploatațiile pomicole este de 70,5 milioane de euro, iar printre investițiile eligibile se numără reconversia plantațiilor existente, înființarea de plantații pomicole și pepiniere, înființarea, extinderea și/sau modernizarea sistemelor de depozitare.
Ministerul Agriculturii și-a propus să reabiliteze prin această măsură, în cei șapte ani de program, o suprafață de 35.000 de hectare cu livezi dintr-un total de 170.000 de hectare câte există la nivel național, dar din care aproape jumătate sunt în declin.
Pentru SubMăsura 4.2 — Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole a fost prevăzută o alocare financiară de 93,48 milioane de euro, iar finanțările vizează construcția, extinderea, modernizarea și dotarea clădirilor unităților de procesare sau achiziționarea de utilaje noi, instalații, echipamente și mijloace de transport specializate în scopul colectării materiei prime și/sau comercializării produselor agroalimentare în cadrul lanțurilor alimentare integrate.
SubMăsura 4.2a — Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol are o alocată o sumă de 8,62 milioane de euro pentru anul 2015, iar beneficiarii pot solicita fonduri pentru investiții în tehnologii de eliminare a deșeurilor în unitatea proprie sau pentru decontarea cheltuielilor cu activități de marketing sau generate de investițiile în active necorporale.
De asemenea, 72,84 milioane de euro sunt orientate spre SubMăsura 6.3 — Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. Acest sprijin se acordă pentru ferma mică, în vederea asigurării îmbunătățirii activității economice și de mediu a acesteia, conform activităților propuse prin Planul de Afaceri (PA).
Primele două măsuri de finanțare pe noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) au fost deschise pe 25 martie 2015, respectiv măsura destinată tinerilor fermieri și investițiilor în ferme, pe răspunderea României, în condițiile în care Comisia Europeană a transmis țării noastre decizia oficială de aprobare a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020 în data de 26 mai 2015.
Fondurile totale alocate României prin acest program se ridică la 9,363 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite țării, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuția națională.
Noul Program destinat dezvoltării agriculturii cuprinde 15 măsuri de finanțare, iar creșterea productivității agroalimentare și integrarea producției naționale în lanțuri alimentare reprezintă cele două obiective majore urmărite în noul PNDR. Sursa: agerpres.ro