Fost ministru al tineretului şi sportului, Monica Iacob-Ridzi a fost internată, vineri, la Spitalul Universitar. Deputata suferea de ceva vreme de sindrom mielodisplazic, iar acum s-a ales cu o infecţie legată de măduva osoasă, fapt ce i-a agravat starea. În acest moment, pacienta este conştientă, i se fac perfuzii, iar medicii speră ca tratamentul să învingă infecţia.
Monicăi Ridzi i se face o evaluare hematologică, având în vedere că infecţia pentru care a fost internată a survenit pe fondul unui sindrom mielodisplazic, boală despre care pacienta ştia că suferă, au declarat, pentru „ring”, surse din cadrul Spitalului Universitar.
Are o afecţiune specifică vârstnicilor
Sindromul mielodisplazic este întâlnit mai ales la persoanele cu vârsta peste 60 de ani, cu precădere bărbaţi. Boala se caracterizează printr-un număr scăzut de globule albe, roşii şi trombocite, dar şi prin granule anormale la nivel celular, cauzate de o disfuncţie a măduvei osoase. Afecţiunea poate evolua până spre cancer (leucemie). După apariţia mielodisplaziei, rata de supravieţuire variază de la şase luni la câţiva ani, în funcţie de subtipul de mielodisplazie, iar decesul survine în urma hemoragiilor sau infecţiilor.
Cauze misterioase sau genetice
Majoritatea sindroamelor mielodisplazice sunt de etiologie necunoscută sau survin pe fondul unor anomalii genetice şi congenitale sau a expunerii la radiaţii şi substanţe chimice. Deputata este mama unui băieţel care, din nefericire, i-ar putea moşteni boala.
Simptome uşor de recunoscut:
-oboseală
-paloare
-tahicardie
-leziuni ale pielii
-expectoraţie cu sânge
-febră
-tuse
Rata de succes a tratamentului: 60%
„Tratamentul include transfuzii de sânge, dar, aplicat pe termen lung, afectează inima şi ficatul pentru că fierul poate fi stocat în organism. Când afecţiunea este severă, se face chimioterapie. Pacienţii cu vârste sub 55 de ani pot face transplant de măduvă osoasă, metodă care poate prelungi viaţa. Potrivit statisticilor, vindecarea posttransplant a bolii survine în 60% din cazuri pentru că există recăderi”, au precizat surse medicale.
sursa: ziare.ro