Clubul Marmotele Mahmure lansează în premieră Festivalul Montan „Prietenii Marmotelor” ca şi etapă a VI-a din cadrul ŞTAFETEI MUNŢILOR 2015. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie 2015, în zona Piscul Negru, jud. Argeș. În cadrul acestui festival se vor desfasură activități de echipa de tip drumeție, orientare, escaladă/alpinism, precum și probe culturale și probe surpriză.
Anul acesta, topul va fi reprezentat de Vârfurile Lespezi – 2.517 m şi Călţun – 2510, fiind vârfurile de pe locurile 5 şi 6 din clasamentul vârfurilor din România. Participarea este gratuită, exceptând taxa de ecologizare pentru cei cazați în camping (10 lei/cort).
Probele de concurs:
RAID MONTAN – traseu montan de dificultate medie, cu o durată de maxim 7 ore şi diferenţă de nivel de circa 1300 m. Se participă în echipe de 3 membri. Nu se poate intra în aceasta proba fără BOCANCI. Copiii vor avea un traseu adecvat vârstei şi nu vor ajunge pe vârf. Celelalte categorii însa, vor atinge vârfurile Lespezi 2.517m (cat. Juniori, Open, Veterani şi Feminin) şi Călțun 2.510 (exclusiv cat. Elite), deci pregatirea fizică bună este o condiţie necesară. Traseul este pe cât de spectaculos, pe atat de solicitant. Se va premia separat cea mai RAPIDĂ ascensiune pe Vârful Lespezi pentru fiecare categorie.
ORIENTARE – proba de viteză pe azimut, fiecare echipaj va desemna un membru să parcurgă poligonul (la copii însoţitorul nu poate participa). Lungimea maxima va fi de 2km. Participanții vor da acestă probă la o altitudine de 1.600 de metri, într-un cadru superb lângă stâna Paltinul.
CUNOŞTINŢE TURISTICE – 15 întrebări grilă din zona de concurs. Toate întrebările sunt de dificultate scăzută şi au UN SINGUR RASPUNS CORECT. Fiecare membru al echipei va răspunde la 5 întrebări. Pe siteul www.stafetamuntilor.ro veţi găsi postate întrebările.
ALPINISM – PROBA SURPRIZĂ - fiecare echipa va intra cu toți membrii în concurs, pentru a parcurge mai multe probe surpriză. Concurentul care va trebui să parcurgă partea de alpinism va fi asigurat şi va primi casca de protecţie. Nu sunt necesari pantofi de cățărare.
CULTURAL – fiecare club are la dispoziţie 15 minute pentru a prezenta un moment artistic – umoristic în care poate reproduce orice cântec cu tematică montana, o scenetă şi/ sau o poezie.
PROBA SURPRIZĂ – aşa va rămâne până la momentul desfăşurării.
Festival organizat cu sustinerea sponsorilor: Prosolidaritatea Argeş, Concordia, Esco M – Cluj, Campofrio, Oly’s, Absolut Outdoor Cluj, Alseca, Traducator Otilia Tudose, Office Pro Media, Eco Alpin Mag.
Parteneri: Conacul Ursului, Alex Găvan, Argeş TV
Scopul acestui festival este acela de a promova turismul montan, de a încuraja acest tip de recreere și mod de petrecere al timpului liber și nu în ultimul rând de a sensibiliza și sublinia importanța protecției mediului.