Dorohoi News Logo

Ziua Națională a Ambulanței sărbătorită astăzi 28 iulie

Ziua Națională a Ambulanței

Ziua Națională a Ambulanței este marcată, începând cu anul 2015, la data de 28 iulie, pentru recunoașterea contribuției serviciilor de Ambulanță în asigurarea și menținerea stării de sănătate a cetățenilor. A fost aleasă această dată deoarece la 28 iulie 1906 a apărut prima „Salvare” din București, la inițiativa profesorului Nicolae Minovici.

Proiectul de lege privind instituirea acestei zile, votat de Senat la 18 iunie 2014, are ca scop acordarea posibilității autorităților publice centrale și locale, ONG-urilor, muzeelor și reprezentanților României în străinătate să organizeze evenimente dedicate rolului și meritelor serviciului român de ambulanță în salvarea de vieți omenești, aceste acțiuni urmând a fi coordonate de Ministerul Sănătății.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional, la 11 februarie 2015, cu 276 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” și 4 abțineri, iar la 6 martie 2015, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea acestei zile.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web