În noaptea de 12 spre 13 august va avea loc un fenomen astronomic deosebit, care va putea fi urmărit şi din România: Perseidele, un curent de meteori care ne va oferi ocazia să vedem chiar şi o sută de „stele căzătoare” pe oră.
Activitatea maximă a curentului de meteori Perseide 215 va avea loc în acest an în noapte (12 spre 13 august), în jurul orei 22:00, ora României, anunţă Observatorul Astronomic din Bucureşti.
Perseide 2015. Cum pot fi văzuţi meteorii
Cei interesaţi au ocazia să vadă în această noapte chiar şi o sută de meteori pe oră. Ei trebuie să meargă în locuri unde este cer senin şi fără lumini artificiale, la munte sau pe câmp. Aici ar putea fi văzuţi pe cer aproximativ o sută de meteori pe oră, în timp ce într-un oraş vor fi vizibili doar 10-20 de meteori pe oră. Perseidele sunt unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi în fiecare an şi sunt denumite astfel după constelaţia din care se pare că vin, Perseus.
Meteorii sunt dâre luminoase lăsate pe cer de particule de praf cosmic, care au sub 1 mm diametru şi care se aprind în contact cu atmosfera terestră. Meteorul este vizibil pe cer doar o fracţiune de secundă. Toate particulele de praf din norul Perseide provin de la cometa Swift-Tuttle, care trece pe lângă Soare şi praful din nucleul ei îngheţat este eliberat în spaţiu. Cometa a fost descoperită în anul 1862. Are un nucleu de 26 km în diametru şi este cel mai mare obiect din sistemul nostru solar care se apropie regulat de Pământ. Astronomii spun că nu există riscul de impact în următorii 2.000 de ani, dar dacă ar cădea pe Pământ, forţa impactului ar fi de 27 de ori mai mare ca în cazul cataclismului care a dus la dispariţia dinozaurilor. De aceea, cometa Swift-Tuttle este considerată „singurul obiect spaţial periculos cunoscut de omenire”.
Cometele sunt formate dintr-un nucler alcătuit din piatră, praf, gheaţă şi gaze îngheţate şi dintr-o coadă care se formează prin topirea prafului şi a gazelor la apropierea de Soare. Din cauza vântului solar, aceste particule care formează coada cometei sunt trimise în spaţiu şi ajung în atmosfera terestră, u nde ard şi formează astfel meteorii.Sursa: adevarul.ro