Dorohoi News Logo

Ziua Internațională a Stângacilor, sărbătorită și în România

stangaci

În fiecare an, în data de 13 august, este sărbătorită, la nivel internațional, Ziua Stângacilor, cu scopul sensibilizării opiniei publice cu privire la dificultățile și frustrările cu care se confruntă stângacii în viața de zi cu zi.

Ziua Internațională a Stângacilor a fost pentru prima dată organizată de Lefthanders International, în anul 1976, iar de atunci este sărbătorită anual de cei aproximativ 10-15% dintre stângacii planetei. În România, primul pas pentru „repararea morală” a stângacilor a fost făcut acum câțiva ani de E-Stângaci (www.e-stangaci.ro), care a deschis primul și singurul magazin din țara noastră ce comercializează obiecte realizate special pentru stângaci și care au menirea de a le face acestora viața mai ușoară.

Până în prezent, aproximativ 10% dintre stângacii din România au început să folosească obiecte destinate lor, iar numărul acestora este în continuă creștere de la an la an.

„Dacă în Roma Antică, Julius Caesar a decretat ca bărbații să scrie numai cu mâna dreaptă, stângacii fiind numiți „ghinioniști” sau „neîndemânatici”, această formă de discriminare continuă până în zilele noastre. De la profesori care lovesc cu rigla peste palmă elevii stângaci, până la obiecte banale precum clanța, foarfeca sau chiar mouse-ul, lumea este configurată după mecanismele de funcționare ale dreptacilor. Este minunat că există o zi internațională a stângacilor, iar E-Stângaci luptă de câțiva ani, în România, contra discriminării producătorilor mondiali, care au construit obiecte numai pentru uzul dreptacilor. Din ce în ce mai mulți stângaci din România au început să cumpere obiecte destinate lor, iar viața li s-a ușurat considerabil”, declară Ramona Berendea, managerul singurului magazine românesc pentru stângaci.

Dacă la nivel mondial, istoria a dat stângaci celebri precum, Napoleon, Alexandru Macedon, Da Vinci, Michelangelo, Ioana D’Arc, Albert Einstein, Charlie Chaplin, Marilyn Monroe, Bill Gates, Prințul Charles, Angelina Jolie, Jim Carrey, Barack Obama, Nicole Kidman, Robert de Niro, Sylverster Stallone, Tom Cruise, Pierce Brosnan, Morgan Freeman, Brad Pitt etc., la nivel național ne putem mândri cu stângaci celebri, precum Mihai Viteazu, Majestatea Sa Regele Mihai I, Gheorghe Hagi sau Lucian Bute.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web