Dorohoi News Logo

Un nou atac informatic prin SMS, vizează utilizatorii de e-mail

atac informatic prin SMS

Românii care utilizează poșta electronică pot fi ținta unui nou atac informatic de tip "spear phishing" prin SMS, eficient și greu de detectat, urmărind obținerea accesului la conturile de e-mail, se arată într-un comunicat al unei companii de specialitate, remis AGERPRES.

Metoda de atac este simplă și convingătoare, atacatorii informatici folosind SMS-uri și cunoștiințe minime de inginerie socială pentru a compromite adrese de Gmail, Hotmail sau Yahoo Mail, spun specialiștii de la Symantec. Spre deosebire de majoritatea atacurilor de tip "spear phishing", care urmăresc obținerea de câștiguri financiare, atacul are drept principal obiectiv colectarea de informații despre anumiți utilizatori, spre a fi folosite ulterior în diferite scopuri.

Pentru a desfășura atacul, infractorii cibernetici au nevoie de adresa de email și de numărul de telefon al utilizatorilor vizați, informații care pot fi ușor obținute pe internet și folosesc funcția de recuperare a parolei pusă la dispoziție de furnizorii de servicii de e-mail care, în multe cazuri, presupune trimiterea unui cod de verificare pe telefonul mobil.

Infractorii solicită online recuperarea parolei pentru adresa de mail vizată și, după ce utilizatorul primește codul de verificare prin SMS, trimit către același număr de telefon un nou mesaj text de tipul 'Google/Yahoo a detectat o activitate neobișnuită în contul dumneavoastră. Vă rugăm trimiteți codul de verificare primit ca răspuns la acest mesaj pentru a opri orice activitate neautorizată'. Cei mai mulți dintre utilizatori trimit codul, oferind astfel atacatorilor informatici posibilitatea de a reseta parola și obține fără efort acces la contul de e-mail.

După obținerea accesului la adresa de e-mail vizată, atacatorii informatici au posibilitatea să creeze un cont alternativ de e-mail către care să fie redirecționate mesajele primite de utilizator. Ulterior, parola temporară este furnizată prin SMS victimei, împreună cu un mesaj care confirmă securizarea contului de e-mail, astfel încât aceasta nu suspectează atacul.

Pentru a se proteja de astfel de atacuri, specialiștii Symantec recomandă utilizatorilor să nu aibă încredere în mesaje SMS în care sunt cerute coduri de verificare, mai ales dacă nu au solicitat modificări asupra conturilor de e-mail. De asemenea, trebuie să aibă în vedere faptul că mesajele primite ca parte a procesului de recuperare a parolei trimit codul de verificare fără a presupune vreun răspuns. Dacă au îndoieli referitoare la solicitarea neașteptată, utilizatorii pot cere furnizorului de e-mail să confirme dacă mesajul este legitim. Sursa: agerpres.ro

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web