Codul muncii ar putea fi modificat semnificativ, potrivit unei iniţiative legislative a BNS care a fost adoptată miercuri de Senat.
Documentul, care a trecut cu succes la începutul anului de verificările Curţii Constituţionale, prevede flexibilizarea relaţiilor de muncă şi echilibrarea raportului dintre salariaţi şi angajatori.
Printre principalele noutăţi incluse în proiect se numără modificarea contractului individual de muncă, durata concediului de odihnă şi sporurile pentru munca suplimentară.
Propunerea legislativă de modificare a Codului muncii adoptată tacit de senatori, în şedinţa de miercuri, este iniţiată de Blocul Naţional Sindical (BNS). Proiectul de lege care a trecut de Senat introduce obligatia angajatorului de a comunica in scris salariatului orice propunere de modificare a contractului individual de munca (CIM).
Apoi, in cel mult zece zile, salariatul va trebui sa ofere, tot in scris, un raspuns. Daca acesta va fi de acord, actul aditional la contract se va incheia in termen de 15 zile.
Cu toate ca, in prezent, angajatii cu norma intreaga si cei cu fractiune de norma au dreptul anual la acelasi numar de zile de concediu de odihna (adica cel putin 20 de zile lucratoare pe an), acest lucru va fi schimbat, potrivit Capital.ro.
Mai exact, in propunerea de act normativ este specificat ca, in cazul salariatilor cu norma partiala, concediul de odihna va fi acordat proportional cu timpul efectiv lucrat. Totusi, se prevede ca partile vor putea stabili - prin contractul colectiv de munca aplicabil - o durata mai mare decat aceasta.
In acelasi timp, tot prin contractul colectiv de munca - sau prin CIM - se va putea stabili o durata egala cu cea la care au dreptul salariatii cu norma intreaga, scrie avocatnet.ro.