Parlamentarii s-au întors din vacanţă cu idei care să le aducă beneficii, de data aceasta, primarilor. Un proiect de lege depus la Parlament le-ar da posibilitatea edililor să-şi reducă vârsta de pensionare, asemănător celor care lucrează în medii periculoase.
Primarii muncesc în condiţii de stres şi se simt "uzaţi", susţin iniţiatorii proiectului.
De asemenea, primarii ar putea primi și pensii speciale. De pensie specială nu vor beneficia toţi aleşii locali, ci doar primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene.
Un proiect de lege iniţiat de şase parlamentari ai puterii prevede faptul că un primar ar putea să-şi reducă vârsta de pensionare cu un an pentru fiecare mandat dus la capăt, potrivit Realitatea TV.
De o astfel de reducere mai beneficiază în prezent minerii, angajaţii din siderurgie şi metalurgie.
„Am discutat cu mulţi primari şi mi-au spus că îi uzează această activitate. Orice serviciu public implică stres. Dar mai ales celor care stau în fruntea obştei . Uzura de rutină aia care nu se vede, dar se simte. Să stai la dispoziţia tuturor, asta e principalul lucru", a declarat pentru Realitatea TV senatorul Octavian Bumbu, senator UNPR.
Actul normativ mai prevede că pensiile speciale ale aleşilor locali se vor calcula după aceeaşi schemă ca şi ale parlamentarilor.
Mai exact se înmulţesc lunile de mandat cu 0,55 la sută din ultima indemnizaţie brută. Evident, cei mai mulţi bani îi vor primi primarii cu cele mai multe mandate. Legea urmează să intre în dezbaterea Parlamentului.