Dorohoi News Logo

Ploile vor domina weekendul în aproape toată ţara

vremea_toamna

Vineri, în jumătatea de vest a ţării, precum şi în zonele montane, vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări accentuate şi intervale de timp cu averse, trecător însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 10...15 l/mp şi izolat 25...30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar înnorări şi astfel de fenomene se vor semnala doar pe spaţii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime, în scădere în regiunile vestice, nordice şi centrale, se vor încadra între 19 grade în Dealurile de Vest şi 29 de grade în sud-estul ţării.

Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări şi va ploua local în nord-vestul, centrul şi nordul ţării şi pe spaţii mai restrânse în rest. Vor fi şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor fi izolat mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor continua să scadă, îndeosebi în regiunile vestice, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 27 de grade.

Duminică, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale pentru ultima decadă a lunii septembrie, în majoritatea regiunilor, exceptând cele sud-estice unde vor fi apropiate de mediile multianuale. În cursul zilei, cerul va avea înnorări şi pe arii restrânse va ploua slab. Noaptea aria ploilor se va extinde şi va cuprinde treptat jumătatea de sud a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări, mai ales în a doua parte a intervalului, în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 16 şi 25 de grade.

Luni, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în toate regiunile. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în jumătatea de sud a ţării şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile estice, sud-estice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 20 de grade.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web