Grupul Volkswagen a anuntat, oficial, ce se va intampla cu autoturismele echipate cu motoarele diesel afectate de scandalul urias al trucarii emisiilor poluante.
Dupa o sedinta ampla, nemtii au decis ca vor rechema in service-urile proprii toate masinile afectate pentru a remedia problemele. De asemenea, cei de la Volkswagen au precizat ca vor informa autoritatile competente si clientii din fiecare tara cu privire la solutiile de remediere a problemelor pana la finalul lunii octombrie.
Iata comunicatul oficial al Grupului Volkswagen:
„In prima faza, clientii afectati vor fi informati ca nivelul emisiilor vehiculelor lor va fi corectat in viitorul apropiat. Toate autoturismele sunt sigure din punct de vedere tehnic si pot fi utilizate. Urmand noul plan de actiune, Volkswagen si celelalte marci din cadrul Grupului (Audi, Skoda si Seat - n.red.) ale caror modele sunt afectate solutiile tehnice si masurile care se impun autoritatilor competente in luna octombrie. Clientii cu masinile afectate vor fi informati permanent in saptamanile si lunile urmatoare. Toate marcile implicate vor avea site-uri nationale pentru a informa clientii cu privire la rezolvarea situatiei. Evaluarea interna de vineri a aratat ca este necesara rechemarea in service a cinci milioane demasini Volkswagen dintr-un total de 11 milioane de masini ale Grupului vandute in toata lumea. Aceste autoturisme apartin unor anumite modele din anumiti ani (cum ar fi Volkswagen Golf generatia a sasea, Volkswagen Passat generatia a saptea sau prima generatie de Volkswagen Tiguan), toate fiind echipate cu motoarele diesel EA 189."
Prin urmare, scrie ziare.com, inclusiv clientii din Romania care au achizitionat autoturisme ale Grupului Volkswagen echipate cu motoarele implicate in acest scandal urias vor avea masinile reparate de catre nemti. sursa: realitatea.net