Dorohoi News Logo

Vremea se răcește. Prognoza meteo pe două zile

ploaie-toamna

Miercuri, vremea va fi în general frumoasă, iar temperaturile se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioade. Maximele zilei vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade, cu cele mai mari valori în vest la Timisoara. Cerul va fi mai mult senin dar dimineaţa pe arii restrânse va fi ceaţă. În schimb în nordul, estul şi centrul ţării, precum şi în Subcarpaţii Getici se va produce brumă. Vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului şi în deltă.

Joi, temperaturile maxime, comparabile cu cele de miercuri, vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade, cu 17 grade la Oradea şi Baia Mare. Cerul va fi mai mult senin dar dimineaţa, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă. În depresiuni, în zonele subcarpatice şi izolat în restul teritoriului, tot dimineaţa, se va produce brumă.

REGIUNI
În regiunile intracarpatice soarele predomină. Doar o oră-două dimineaţa în zonele joase va fi ceaţă. În aceste condiţii, maximele mai câştigă 1-2 grade: 17 grade la Reşiţa, 16 la Timisoara, 15 la Arad, Oradea, Baia Mare, 13 la Cluj Napoca şi Sibiu. În sudul Banatului vintul are intensificari. În sud, cerul va fi temporar noros dar nu ne asteptăm să plouă. Puţină ceaţă dimineaţa în zonele joase şi 1-2 grade mai puţin decât ieri la maxime: 16 grade la Drobeta Turnu Severin, 13 la Craiova, Giurgiu si Calarasi, 12 la Ploiesti si Buzau. Şi in Dobrogea, cerul va avea unele înnorări fără să plouă însă, temperatura scade faţa de ieri la valorile maxime: 13 grade la Tulcea si Constanta, si vintul se intensifica pe litoral.Vreme însorită în Moldova, bineinteles după ce se ridică ceaţa matinală. După dimineata rece, cu doar 2-3 grade în termometre, în nordul şi centrul regiunii temperatura ajunge la amiaza la 11-12 grade. Puţin mai cald în sud :13-14 grade la Focsani si Galati.

TENDINȚA
Variaţiile termice sunt mici până joi. Ţara noastră se va afla la zona de separaţie între masele de aer cald din sudul şi vestul continentului (în roşu) si cele de aer rece din nord-est (în albastru). Dacă, marți, masele de aer rece se apropie putin de noi si temepratura scade în regiunile extracarpatice, miercuri şi joi se depărtează din nou si vom avea parte de mult soare, si temperatura creşte iarăşi. Dar nu atit cât să treacă deasupra valorilor normale ale datei. Asta înseamnă, maxime în general intre 10 si 17-18 grade. Dimineţile însă vor fi mai reci, tot din cauza lipsei norilor şi bruma va apare pe areale din ce in ce mai extinse, în nord, în est, în centru precum şi în Subcarpaţii Getici. Ceaţa nu va lipsi nici ea in zonele joase, noaptea si dimineata. De vineri, mult mai indraznet aerul rece de la nordest de noi avanseaza si cuprinde aproape toata tara. Vremea intra intr-un proces de racire.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web