Dorohoi News Logo

Sediul electronic ar putea deveni obligatoriu pentru toate firmele, PFA și profesiile liberale

profesiile liberale

La anul, toți contribuabilii, indiferent de forma de organizare, ar putea primi, odată cu înregistrarea fiscală, și o adresă de e-mail oficială, identică cu codul unic de identificare sau codul de identificare fiscală, potrivit unui proiect de lege aflat pe ordinea de zi a ședintei Senatului.

Adresa de e-mail va reprezenta sediul electronic al profesionistului, unde ar urma să fie transmise și primite toate comunicările administrative care îl vizează.

Măsura a fost extinsa tuturor persoanelor și entităților care asigură executarea de lucrari, furnizarea de produse sau de servicii pe piață, indiferent de forma lor juridica, prin adoptarea unor amendamente de catre Comisia economica din cadrul Senatului, astfel ca si avocatii, notarii, farmacistii sau auditorii financiari vor fi vizati de noua reglementare.

Propunerea legislativa privind sediul electronic al operatorilor economici a fost inregistrata la Senat in luna iunie, iar pe 26 octombrie a fost inscrisa pe ordinea de zi a acestei camere. Totusi, plenul Senatului a hotarat atunci trimiterea documentului spre reexaminare, in vederea intocmirii unui raport suplimentar. In urma dezbaterilor, membrii Comisiei economice, industrii si servicii au hotarat, cu majoritate de voturi, sa adopte un raport suplimentar de admitere cu amendamente propunerii legislative, care se afla acum pe ordinea de zi a sedintei Senatului de miercuri, 18 noiembrie.

Concret, potrivit documentului, fiecarui profesionist (persoana sau entitatea care asigura executarea de lucrari, furnizarea de produse sau de servicii pe piata, indiferent de forma juridica in care a ales sa functioneze) ii va fi alocat, in momentul inregistrarii fiscale, o adresa de casuta electronica (e-mail) care sa il identifice, asemenea codului de identificare fiscala (CIF) sau codului unic de inregistrare (CUI), cu atribut de identificare si loc de primire a corespondentei. Astfel, adresa de e-mail va fi echivalenta cu sediul electronic al profesionistului, atat timp cat acesta va exista (pana in momentul radierii).

In forma initiala a documentului, masura viza toti operatorii economici, sintagma ce a fost inlocuita de Comisia economica a Senatului cu termenul de profesionist, in vederea unei corelari terminologice, potrivit Avocatnet.ro.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web