Dorohoi News Logo

Referat DNA. Ce făceau ofiţeri ai Oficiului pentru Protecția Martorilor în misiuni

Referat DNA

Ofiţeri ai ONPM reţinuţi de DNA îşi transportau porcii pentru Crăciun motivând că sunt în misiune şi îi puneau pe martori în pericol ducându-i în staţiuni turistice aglomerate pentru a-şi face ei vacanţele, se arată în referatul procurorilor cu propunere de arestare preventivă.

Șeful Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), Adrian Bărăscu, alţi cinci comisari şefi şi un psiholog din cadrul aceleiaşi structuri au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar adjunctul ONPM şi un şef de serviciu au fost puşi sub control judiciar, într-un dosar în care se fac cercetări pentru deturnarea unor bani alocaţi protecţiei martorilor.

Conform referatului cu propunere de arestare a celor şapte inculpaţi, în perioada 2014- noiembrie 2015, membrii grupului au acţionat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor băneşti necesare protecţiei martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din program.

„În cauză mai mulţi martori incluşi în Program care au descris experienţe asemănătoare: impunerea venitului minim pe economie, în discrepanţă totală cu nivelul de trai anterior; închirierea unor spaţii de locuit improprii şi la un preţ supraevaluat; achiziţionarea unor servicii de lux (autoturisme închiriate, sedii de birouri de lux închiriate), concomitent cu refuzul de a se asigura nevoile primare (asistenţă medicală, medicamente, plata utilităţilor şi a chiriei); servicii de pază şi protecţie inexistente sau ineficiente; reguli stabilite discreţionar, sub pretextul asigurării protecţiei, aflate în contradicţie cu măsurile care expun martorii chiar la pericolul care a determinat includerea lor în Program şi care fac greu de stabilit care este diferenţa dintre situaţia unui martor faţă de care au fost dispuse astfel de măsuri şi unul aflat în afara Programului; pretinderea unor sume de bani şi alte bunuri de către ofiţerii de legătură; relocarea discreţionară a martorilor; întrebuinţarea de ameninţări şi adoptarea unor comportamente şicanatorii, ca reacţie la nemulţumirile exprimate de către martori”, se precizează în referatul prin care se cere arestarea preventivă a celor şase ofiţeri şi a psihologului ONPM.

Anchetatorii arată că persoanele ”obediente” lui Bărăscu împreună cu acesta dispuneau misiuni fictive, dar în realitate îşi rezolvau chestiunile personale, scrie Mediafax.

„Pe de altă parte tabloul a fost completat cu alte elemente definitorii: executarea unor misiuni fictive (pretinse deplasări pentru escortarea martorilor ori pentru identificarea unor locuinţe în care ar putea fi relocaţi), în scopul rezolvării unor probleme private (transportul a doi porci, cu prilejul sărbătorilor de iarnă) sau pentru deturnarea fondurilor (repararea autoturismelor de serviciu din fondurile de protecţie a martorilor, sub pretextul defectării lor în timpul escortării martorilor); achiziţionarea unor produse/servicii care nu servesc protecţiei martorilor, ci înzestrării instituţiei, care ar trebui realizată din fondurile băneşti ale IGPR, faţă de care ONPM este subordonat (imprimante alb/negru şi color, consumabile, distrugătoare documente, echipament IT pentru prezentări pe ecran format din 9 monitoare, reportofoane, îmbrăcăminte, port insigne, camere video pentru supravegherea sediului etc.)”, se mai notează în referat.

Anchetatorii susţin că Bărăscu reorganiza Oficiul după bunul plac şi desfiinţa serviciile conduse de ”persoane indezirabile” acestuia, iar simultan înfiinţa alte servicii, în care numea persoane ”obediente acestuia”. Sursa: realitatea.net

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web