După ce s-a vorbit despre o posibilă renunţare a finanţării cultelor, feţele bisericeşti sunt îndemnate să oblige familiile decedaţilor să cumpere câte un kilogram de lumânări pentru fiecare mort la înmormântări şi parastase.
IPS Calinic îi îndeamnă pe preoţi să oblige familiile decedaţilor să cumpere câte un kilogram de lumânări pentru fiecare mort
În urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat conferințele pastoral-misionare de toamnă în protoieriile de la Câmpulung, Pitești, Mioveni, Topoloveni și Costești.
Un subiect important despre care s-a vorbit a fost cel privind acuzele aduse mai marilor BOR de participanții la manifestațiile de stradă declanșate în urma incendiului de la clubul bucureștean Colectiv.
Și pentru că fețele bisericești se așteaptă să nu mai primească finanțare de la stat, preoții sunt din nou obligați să colecteze bani de la populație sub forma obligativității pentru familiile decedaților de a cumpăra câte un kilogram de lumânări fabricate de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, la înmormântare și parastase, potrivit jurnaluldearges.ro.
O altă urgenţă este și declanșarea colectei de 40 de lei de fiecare biserică pentru finalizarea construcției catedralei de la Curtea de Argeș, unde vor fi mutate mormintele regilor români mai ales că, din câte se aude, regina Ana este bolnavă.
Alte subiecte pe ordinea de zi au fost crearea unor noi reguli pentru firmele care asigură serviciile funerare. Astfel, acestea vor fi obligate ca în viitorul apropiat să obțină autorizații din partea arhiepiscopiilor. Pe agenda conferinţei s-a aflat și chestiunea prozelitismului neoprotestant, dar și apropierea, în vederea unificării, de Biserica Republicii Moldova. În acest sens, protosinghelul Caliopie are programată în perioada următoare o deplasare în Basarabia. Sursa: romaniatv.net