România este mereu surprinzătoare. Deşi sunt probleme mult mai acute care trebuie rezolvate, parlamentarii au stabilit: la şes, ciobanii pot avea la stână doar un câine. La deal sunt permişi doi, iar turmele de la munte pot fi păzite de cel mult trei câini. Sunt prevederile unei legi recent adoptate. Cine o încalcă riscă amenzi de până la 1.500 de lei. Crescătorii de oi sunt revoltaţi şi spun că nu pot păzi 600 de ovine cu doar trei câini, aşa cum cred parlamentarii, scrie Digi 24.
Completarea Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic a fost făcută după ce vânătorii au reclamat că animalele folosite pentru paza turmelor omoară iepuri şi căprioare. Soluţia găsită a fost limitarea, prin lege, a numărului de câini pe care ciobanii au voie să-i crească. Cei de la şes au dreptul la un singur animal.
„Nu face faţă pentru pază un câine la o turmă, pentru că orice adăpost al unei turme are 4 colţuri cel puţin, măcar un câine la fiecare colţ”, spune Eugen Frunză, cioban. „La 600 de oi un câine e puţin”, spune Ion Cloşcă, cioban. Numărul câinilor creşte la doi, pentru stânele din zona de deal, şi la trei, pentru cele de la munte. Cine are mai mulţi, riscă amenzi de până la 1.500 de lei. Ciobanii se întreabă şi cum să scape de câinii care nu sunt prevăzuţi în lege.
„Noi nu putem să-i omorâm, că dacă-i omorâm vine de la protecţia animelelor şi ne ia pe noi şi noi ce să facem cu ei?”, spune Ion Nedelcu, cioban.
„Îmi este şi teamă când la noi în comună fiecare crescător de oi are cel puţin cinci câini. Ce va face acest crescător care are un număr supranumerar de câini? Îi va da drumul aiurea şi atunci există pericolul să atace oamenii”, spune Iulian Boţ, primarul comunei Lieşti.
Surprins de prevederile legii a fost şi ministrul Agriculturii. „Am fost şi eu şocat de anumite prevederi care practic afectează activitatea, creşterea ovinelor în România. Sper să reluăm discuţia pe legea respectivă”, spune Achim Irimescu, ministrul Agriculturii. Sursa: realitatea.net