Dorohoi News Logo

Guvernul s-a sucit: schimbă Legea Vânătorii, după protestul ciobanilor

protestul ciobanilor

Guvernul a decis miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, să suspende aplicarea articolelor din Legea Vânătorii referitoare la numărul de câini permis la stână şi la interdicţia privind păşunatul, până la 25 aprilie 2016, urmând ca, între timp, să fie găsită o soluţie de modificare a legii care a stârnit protestele ciobanilor.

Ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, anunţa că acest lucru nu este posibil printr-o ordonanţă de urgenţă. Mii de ciobani şi crescători de animale au luat cu asalt marţi Parlamentul, deşi aceste prevederi legale datează din 1996 - cea privind câinii, şi din vara lui 2015 - cea privind păşunatul.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat miercuri, după şedinţa de guvern, că aplicarea articolelor din Legea vânătorii care se referă la numărul de câini şi la păşunat va fi suspendată până la 25 aprilie 2016, decizia fiind luată printr-o ordonanţă de urgenţă.

De asemenea, Dan Suciu a precizat că premierul a trimis celor doi preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului o scrisoare prin care le solicită să vină cu soluţii privind modificarea Legii vânătorii, adăugând că există un "interes comun" de a rezolva această problemă. integral pe gandul.info

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web