Viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și Matthew Hancock, șeful Aparatului de lucru al Guvernului britanic, au semnat joi, 04 februarie a.c. un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul reformei administrației publice ce are ca obiectiv întărirea și promovarea cooperării bilaterale în ceea ce privește administrația publică și guvernanța.
Principalele domenii de cooperare ce fac obiectul memorandumului sunt creșterea eficienței personalului din administrația publică și a proceselor guvernamentale, schimbul de bune practici de guvernanță în domeniul administrației publice, reducerea birocrației în livrarea serviciilor publice, crearea și dezvoltarea de competențe ale funcționarului public, colaborarea în cadrul strategiilor de promovare a eticii la nivel guvernamental și managementul performanței.
„Am avut o primă discuție cu delegația venită din partea Cabinetului domnului David Cameron, am avut o scurtă analiză a situației și a priorităților noastre, am semnat un Memorandum de înțelegere pentru o colaborare viitoare. Se referă la schimburi de experți, la a câștiga din programe comune de pregătire a funcționarilor publici din România. Vrem să învățăm din experiența reformei continue pe care trebuie să o facă toate țările, dar cazul Marii Britanii este unul relevant pentru noi", a afirmat Vasile Dîncu. Viceprim-ministrul a accentuat faptul că România vrea să învețe cum ”putem reda demnitatea funcționarului public”, cu accent pe schimbarea mentalității privind administraţia publică, prin transparenţă şi comunicare.
„Este o mare plăcere să mă aflu aici, să începem un program de lucru și colaborare pe termen lung în direcția îmbunătățirii administrației publice atât în Marea Britanie, cât și în România, prin înțelegeri comune, prin schimb de lecții învățate, practic învățând fiecare despre țara celuilalt și despre reformele pe care le-am făcut și le facem cu toții", a subliniat Matthew Hancock. Șeful Aparatului de lucru al Guvernului britanic a precizat că este foarte impresionat de hotărârea Guvernului României de a face progrese în acest sens.
„Vrem să învățăm din sistemul de descentralizare, din modalitatea de pregătire continuă a funcționarilor publici (…) Sunt sigur că noi o să învățăm foarte multe din această experiență, dar sperăm că va deveni interesantă și pentru prietenii noștri din Marea Britanie", a mai precizat Vasile Dâncu subliniind că, ”în zilele următoare, înțelegerea se va concretiza într-un plan de acțiune cu activități și termene clare”.