Dorohoi News Logo

Aleşii pregătesc o nouă lege pentru românii săraci: ce vor putea găsi, în orice magazin

o nouă lege pentru românii săraci

Aleșii neamului se gândesc că tot românul trebuie să își poată permite cel puțin o pâine pe zi, astfel încât vor să introducă pe piața românescă așa numita „Pâine socială”.

Concret, mai mulți parlamentari vor ca românii care au un venit brut sub cel minim pe economie, 1050 de lei lunar, să își poată cumpăra pâinea la jumătate din prețul de piață al acesteia, adică 0,45-0,50 de bani.

Așa numita „pâine socială” va putea fi cumpărată de la orice magazin din țară, dacă clientul va prezenta cuponul de pensie, adeverința de șomer sau fluturașul de salariu.

Parlamentarii au găsit și soluția pentru ca pâinea destinată celor fără posibilități să nu coste prea mult bugetul statului. Ei au prevăzut ca din rezerva de stat să se dea o cotă pentru „pâinea socială”, care va stabilită de Guvern, după ce specialiștii vor face un calcul cu câți români sunt în această situație.

„Pâinea este principalul aliment pe care-l consumă românii, iar de multe ori aceștia nu își pot permitre acest produs că nu au bani suficienți. Cred că un ajutor din partea statului pentru cei care nu își pot permite să cumpere mai multe pâini zilnic ar fi bine venit. Pâinea socială va avea un preţ accesibil, dar acest lucru nu înseamnă în niciun caz că această pâine va fi mai puţin calitativă”, au declarat pentru Libertatea inițiatorii legii. Sursa: realitatea.net

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web