Dorohoi News Logo

Încă o zi caldă, apoi vremea se răceşte în aproape toată ţara

primavara

Încă o zi caldă pentru această perioadă în aproape toată ţara, cu excepţia litoralului, unde valorile termice vor fi apropiate de cele climatologic specifice, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în sud-estul extrem şi temporare în rest, astfel că va ploua în Dobrogea, în special în zona litorală unde vor fi în general moderate cantitativ, iar la munte vor fi şi precipitaţii mixte. În cursul serii nebulozitatea se va accentua în regiunile sud-vestice unde începe să plouă. Vântul continuă să sufle cu putere la munte şi în sudul Banatului.

Vineri, vreamea se răceşte în aproape toată ţara şi devine mohorâtă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade, cu cele mai ridicate în nord-vest. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse în regiunile din jumãtatea sudică, unde local cantităţile de apă vor fi însemnate, în timp ce în rest local vor fi ploi slabe. În zona montană vor cădea şi lapoviţă şi  ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, dar local şi temporar şi în sudul ţării.

Sâmbătă vremea se încălzeşte din nou, iar preciptiaţiile se răresc. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade la Miercurea Ciuc şi 16 grade la Giurgiu. Cerul va fi variabil mai mult senin, cu înnorări în prima parte a zilei în regiunile nordice, unde pe arii restrânse va ploua, dar şi la munte,unde vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări temporare pe litoral, în sudul Banatului şi pe crestele montane.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web