În curând, fumatul va fi interzis în toate spaţiile publice închise, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii.
Persoanele care vor încălca interdicţiile, indiferent dacă ne raportăm la persoane fizice sau firme, vor risca să fie sancţionate de către autorităţi.
În aceste condiţii, Avocatnet.ro prezinta cine are competenţa să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de legea care va intra joi în vigoare.
Potrivit normelor legale în vigoare, prevăzute în cuprinsul Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se vor face de către persoanele împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, precum și de reprezentanţii poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne.
Mai mult, de constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor, atât în cazul persoanelor fizice, cât şi companiilor, se va putea ocupa şi personalul competent din cadrul Jandermeriei sau Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, aşa cum stabileşte un act normativ publicat astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 183. Sursa: dailybusiness.ro