Legea antifumat este, cu siguranță, una dintre cele mai controversate legi ale anului, ea împărțind sociatatea în două categorii. Dar fericirea nefumătorilor pare să fie una de scurtă durată pentru că, inventivi din fire, patronii de cluburi din Capitală au găsit soțuția perfectă pentr a-și satisface ”vicioșii” clienți.
Interzicerea fumatului în spaţiile publice le pune încă o dată la încercare inventivitatea românilor. Şi ştim prea bine că de creativitate nu ducem lipsă. Mai exact, de câteva zile încoace, cluburile sunt în fierbere, fiecare organizând tot felul de evenimente. La care, deloc întâmplător, sunt invitați doar fumătorii.
De fapt, pentru a ocoli legea antifumat, patronii cluburilor cu pricina declară că este o petrecere dedicată exclusiv fumătorilor, le intitulează ”Smokers Night”, iar la intrare, așa cum s-a petrecut, într-una dintre serile trecute printr-unul dintre stabilimentele din Centrul Vechi, clienții prezentau, drept legitimație, pachetul de țigări. Iar în momentul în care intrauîn club, pe lângă un pahar plin cu licori bahice aveau permisiunea, spre bucuria lor, să își aprindă și una dintre țigările din pachet pe care să le savureze în timp ce își ”udau” gâtul, potrivit spynews.ro