Nativa din Vărsător ar trebui să îi accepte pe cei din jur aşa cum sunt şi să încerce să se bucure mai mult de prezenţa fiecărei persoane în această săptămână.
Taur (21 aprilie - 21 mai)
Acum vor ieşi la iveală diferenţele dintre tine şi partenerul tău şi nu vei fi deloc încântată de ce descoperi. Se pare că aveţi cu totul şi cu totul alte priorităţi, ceea ce va conduce la certuri serioase în această perioadă. Încearcă să laşi mai mult de la tine şi să nu strici liniştea de care toată lumea ar trebui să se bucure de Sărbători.
Încearcă să nu cheltui prea mulţi bani în această perioadă, chiar dacă îţi doreşti enorm să le faci cadouri celor dragi. Nu trebuie să fie nimic scump, gestul în sine oricum va fi apreciat. Păstrează-te la adăpost pentru a nu-ţi îngreuna situaţia după Sărbătorile pascale.
Gemeni (22 mai - 21 iunie)
Lasă stresul deoparte atunci când eşti cu iubitul tău şi încearcă să te bucuri mai mult de prezenţa lui. Nu este exclus să existe unele discuţii în contradictoriu între voi din cauza faptului că aveţi alte gânduri cu privire la întemeierea unei familii. Nu este cel mai bun moment să luaţi o decizie, lăsaţi totul pe altădată!
Vei avea parte de o săptămână productivă, însă trebuie să te concentrezi mai mult pe profesie în primele zile ale ei. Nu este exclus să baţi palma cu cineva care îţi poate garanta un venit lunar mai mare, dar nu veni cu pretenţii de la prima discuţie pe care o ai cu acesta!
Rac (22 iunie - 21 iulie)
Tu şi partenerul tău de viaţă veţi face aproape orice activitate împreună în această perioadă, lucru care vă va lega şi mai mult. Se va produce o apropiere vizibilă chiar şi pentru cei din jurul vostru şi veţi avea puterea de a umple de energie pozitivă pe fiecare în parte!
Vei avea parte de un început de săptămână intens la locul de muncă, însă spre finalul ei apele se vor linişti. Există riscul ca unele afaceri să nu aibă rezultatele mult dorite, sau cel puţin nu acum când aveai nevoie mai mare de bani. Nu îţi pierde speranşa pentru că te vei încadra în bugetul pe care îl deţii.
Leu (22 iulie - 22 august)
Această perioadă este tocmai bună pentru împăcări, aşa că dacă te-ai certat cu iubitul sau cu cineva din familie, nu ezita să faci tu primul pas. Deschide subiectul care a stat la baza certurilor voastre şi foloseşte un ton cald pentru a-l îmbuna pe cel cu care discuţi. Profită de Sărbătorile pascale aşa cum se cuvine!
Această săptămână vine cu dezamăgiri pe plan profesional, unele proiecte în care te-ai implicat nu au rezultatele mult dorite. Chiar dacă nu vei câştiga atât de mulţi bani pe cât credeai, e important că nu ieşi în pierdere şi că nu eşti nevoită să bagi din nou mâna în buzunar. Ai răbdare şi nu-ţi forţa norocul!
Fecioară (23 august – 22 septembrie)
Familia îţi va ocupa mare parte din timpul acestei săptămână, însă Sărbătorile pascale cer acest lucru. Încearcă să nu fii obositoare pentru cei din jurul tău şi să laşi critica deoparte măcar în această perioadă. Se anunţă o atmosferă plăcută şi plină de iubire indiferent dacă ai un partener sau nu!
Vei avea parte de o săptămână agitată la locul de muncă, pentru că cel mai probabil vei fi nevoită să munceşti în avans pentru zilele libere. Lasă-ţi totul în regulă pentru a te putea bucura de familie aşa cum îţi doreşti. Situaţia financiară va rămâne stabilă indiferent de cheltuielile suplimentare pe care le vei face.
Balanţă (23 septembrie - 22 octombrie)
Tensiunile pregătirilor pentru Paşte ar putea să te îndepărteze de cei dragi ţie. Nu trebuie să te cramponezi de micile certuri pe care le aveţi, ci să priveşti partea bună a lucrurilor. Din fericire, spre finalul săptămânii, liniştea şi voia bună se vor instala în viaţa ta.
Vei fi destul de agitată la începutul acestei săptămâni, pentru că nu există o bună comunicare între tine şi colegii tăi. Din această cauză, proiectele în care te-ai implicat vor da puţin înapoi. Evită să iei decizii radicale, mai ales când vine vorba de bani!
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
Chiar dacă ai un iubit stabil, vei avea atât de multe lucruri în această săptămână, încât nici ajutorul lui nu îţi este de ajuns. Încearcă să nu te cerţi cu nimeni, să te relaxezi mai mult şi să oferi dragoste fiecăruia în parte.
Săptămâna aceasta îţi va fi foarte greu să îţi organizezi banii, însă nu este o idee rea să acţionezi după cum îţi dictează inima. Situaţia ta financiară este una stabilă, şi va rămâne aşa indiferent de achiziţiile pe care le faci.
Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)
Este o săptămână bună pentru socializare şi pentru mai multe ieşiri în oraş cu prietenii, iubitul sau familia. Nu te stresa prea mult cu pregătirile de Paşte, o atmosferă relaxantă e tot ce ai nevoie. Cei dragi te vor încărca de energie pozitivă.
Atmosfera de la locul de muncă se îmbunătăţeşte simţitor fără să faci nimic în acest sens. Se anunţă veşti bune şi pe plan financiar, aşteaptă-te la un bonus sau un cadou de Paşte! Indiferent de situaţie, încearcă să nu arunci cu banii în stânga şi în dreapta!
Capricorn (22 decembrie - 19 ianuarie)
Nu ceda în faţa presiunilor celor din familie şi fă ceea ce îţi doreşti tu cel mai mult! Este momentul să te pui pe tine pe primul plan sau, cel mult, pe tine şi pe iubitul tău! La finalul săptămânii va avea loc o reuniune cu cei dragi, aşa că încearcă să fii cât mai ok faţă de ei!
Nu vei avea parte de câştiguri suplimentare în această perioadă, ci din contră cheltuielile vor fi mai mari. Încearcă să fii chibzuită şi să nu arunci cu banii pe obiecte scumpe doar pentru a-i impresiona pe cei dragi.
Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)
Încearcă să îi accepţi pe toţi cei din jurul tău aşa cum sunt şi să te bucuri de prezenţa fiecărei persoane dragi ţie. Dacă nu ai un iubit, această perioadă îţi poate aduce tristeţe, însă ea poate fi uşor înlăturată cu ajutorul prietenilor. Dacă ai o relaţie stabilă, atunci liniştea va fi sentimentul predominant.
Nu eşti prea încântată de cheltuielile pe care vei fi nevoită să le faci în această perioadă, pentru că situaţia ta financiară nu este una excepţională. Din păcate, cumpărăturile trebuie făcute, iar drumurile pe care le vei face la cei dragi costă şi ele. Nu îţi strica Sărbătorile din această cauză, imediat după aceea vei lua măsuri!
Peşti (19 februarie - 20 martie)
Chiar dacă eşti supărată din cauza situaţiei de la serviciu, nu îţi vărsa nervii pe iubitul tău. Certurile dintre voi ar putea să degenereze şi vei regreta atitudinea pe care o ai când deja va fi prea târziu. Respectă-i pe cei care te iubesc, pentru că doar aşa vei fi şi tu respectată!
Vrei să fii pe primul loc la locul de muncă, însă nu ţi-ai ales prea bine momentul de a ieşi în faţă. Toată lumea este concentrată pe Sărbătorile ce se apropie, aşa că nimeni nu va fi atent la tine şi la eforturile pe care le depui. Încearcă să îţi organizezi mai bine banii pentru că vei avea parte de cheltuieli mai mari decât de obicei!
Berbec (21 martie - 20 aprilie)
Încearcă să nu îţi pui viaţa intimă pe tavă, mai ales în faţa acelor persoane cu care nu ai mai păstrat legătura. Chiar dacă te simţi încă apropiată faţă de cineva după ce nu v-aţi mai văzut mult timp, nu e cazul să i te destăinui. E posibil să primeşti de veste de la un fost iubit în această perioadă! Săptămâna aceasta te vei ocupa de organizarea Sărbătorilor ce se apropie, şi vei costata cum cheltuielile vor fi destul de mari. Încearcă să nu iroseşti prea mulţi bani doar de dragul de a-ţi impresiona musafirii, altfel tot tu vei avea de tras. În zilele de Sărbătoare te vei întâlni cu cineva care îţi va face o propunere profesională tentantă! Sursa: eva.ro