Sâmbătă, temperatura continuă să crească astfel că vremea va fi caldă pentru ultima decadă a lunii mai. În nordul, centrul, estul şi în sud-estul ţării, precum şi la munte, după-amiaza şi seara, vor mai fi pe arii relativ restrânse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade la Constanţa şi Miercurea Ciuc şi 30 de grade la Oradea şi Timişoara.
Cum încălzirea continuă, vremea ajunge să fie caldă pentru sfârşitul lunii mai. Dimineaţa, 13-14 grade în oraş şi ceva mai putin în împrejurimi, iar la amiază, 26-27 de grade. După-amiaza şi seara vor mai fi condiţii de ploaie, de scurtă durată.
Duminică vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 24 şi 32 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în regiunile vestice: 31 la Timisoara, 32 la Oradea. Pe arii restrânse averse şi descărcări electrice - în a doua parte a zilei, în zonele de munte şi izolat în restul ţării.