Dorohoi News Logo

Încă 30 de aleşi descoperiți de ANI aflați în incompatibilitate şi conflict de interese

ani

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, dar şi existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul a 30 aleşi locali, fiind vorba despre patru primari, opt viceprimari, un consilier judeţean, 15 consilieri locali şi doi foşti consilieri locali. Potrivit unui comunicat de presă emis de ANI, primarul oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, Vasile Coman, s-a aflat în conflict de interese administrativ şi penal în condiţiile în care, în timpul exercitări funcţiei, a semnat două ordine de plată în beneficiul unor societăţi prin care s-a produs un folos material pentru sine şi pentru soţia acestuia în valoare totală de 4.648,74 lei.

De asemenea, Vasile Coman a deţinut, în perioada 22 septembrie 1999 - 27 iunie 2012, funcţia de administrator al unei societăţi, în prezent deţinând calitatea de asociat unic, iar soţia acestuia a deţinut funcţia de administrator al unei alte firme, în perioada 6 martie 2002 - 26 noiembrie 2009, fiind în prezent asociat unic. Conform ANI, primarul a semnat trei ordine de plată în beneficiul a trei firme prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, atât pentru sine şi pentru soţia acestuia, cât şi pentru o societate comercială cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, în valoare totală de 58.757,40 lei. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Vasile Coman a infracţiunii de conflict de interese.

Cristian Iosif Cătană, primarul comunei Criciova, judeţul Timiş, fost viceprimar în perioada 29 iunie 2012 - 3 iunie 2014, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iunie 2012 - 9 februarie 2016, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar şi ulterior pe cea de primar, cât şi funcţia de administrator al unei firme (în perioada 29 iunie 2012 - 25 octombrie 2012) şi calitatea de comerciant persoană fizică (în perioada 29 iunie 2012 - 9 februarie 2016).

De asemenea, primarul de la Bălileşti, judeţul Argeş, Ion Voican, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 martie 2009 - 16 iunie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţiile de primar şi membru în cadrul Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Bălileşti. Potrivit ANI, primarul comunei Maia, din Ialomiţa, Marian Zamfir, a fost, de asemenea, în incompatibilitate în perioada 17 septembrie 2012 - 1 februarie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţiile de primar şi membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale "Barbu Catargiu" Maia. În incompatibilitate s-au aflat, conform comunicatului, şi viceprimarii Sorin Vasile Bizău (comuna Bogdan Vodă, judeţul Maramureş), Valentin Căbun (comuna Deleni, judeţul Constanţa), Costel Civinete (comuna Coţofenii din Faţă, judeţul Dolj), Aurel Mititicăi (comuna Răchiţi, judeţul Botoşani), Magdalena Predoaica (comuna Galicea Mare, judeţul Dolj) şi Daniel Ţapu (comuna Sângeru, judeţul Prahova), în condiţiile în care, simultan deţinerii funcţiilor de viceprimar, ei au fost fie membri în consiliile de administraţie ale unor unităţi de învăţământ, fie au avut calitatea de comerciant persoană fizică. Totodată, viceprimarii Adrian Iulian Oceanu (comuna Valea Doftanei, judeţul Prahova) şi Constantin Păduraru (comuna Dochia, judeţul Neamţ) s-au aflat în conflict de interese administrativ, respectiv conflict de interese administrativ şi penal.

Conform ANI, Oceanu a votat în Consiliul Local Valea Doftanei pentru probarea unei hotărâri din data de 29 mai 2013 privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a pajiştilor din patrimoniul privat al comunei, semnând totodată şi contractul de închiriere a pajiştilor între Primăria comunei Valea Doftanei şi Asociaţia Crescătorilor de Animale - Teşila - Valea Doftanei (asociaţie din care face parte, în calitate de membru, cumnata persoanei evaluate), precum şi diversele documente care au stat la baza încheierii contractului de închiriere.

Păduraru, în calitate de consilier local, a participat la data de 15 martie 2013 la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a CL privind organizarea păşunatului pe raza administrativ-teritorială a comunei Dochia în anul 2013, iar ulterior a semnat, în calitate de viceprimar al comunei Dochia, contractul de închiriere păşune încheiat între Primăria comunei Dochia, în calitate de proprietar, şi tatăl său, în calitate de crescător de animale/organizator de stână (delegat al crescătorilor de animale). ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Constantin Păduraru a infracţiunii de conflict de interese.

Potrivit ANI, s-au aflat în incompatibilitate în timpul exercitării funcţiilor consilierii locali Tudorel Arbunea (Brăila), Sorin Grigoraş (Români, jud. Neamţ), Mihaela Marian (Târgu Neamţ), Petru Muntean (comuna Constantin Daicoviciu, judeţul Caraş-Severin), Cristi Neamţu (Piscu Vechi, judeţul Dolj), Niculai Soare (Seimeni, judeţul Constanţa), foştii consilieri locali Viorel Ungureanu (comuna Dorna Candrenilor, judeţul Suceava) şi Radu Maliţă (Biharia, judeţul Bihor), consilierul judeţean Ion Ionică (CJ Prahova) şi funcţionarul public Mihai Dumitraşcu (Primăria comunei Fărcaş, judeţul Dolj). Pe de altă parte, consilierii Miluţă Andrei Avram (Ghimbav), Titi Enache (Ovidiu, jud. Constanţa), Vasile Enache (Girov, jud. Neamţ), Emil Gruescu (Boşorod, jud. Hunedoara), Vasile Naste (Crăieşti, judeţul Mureş), Cezar Radu Aurelian (Rădăuţi) şi Gelu Ungureanu (Pîngăraţi, judeţul Neamţ) s-au aflat în conflict de interese administrativ, în timp ce Gheorghe Daba (CL Cornereva, judeţul Caraş Severin) s-a aflat în conflict de interese administrativ şi penal. În cazul celui din urmă, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş. Sursa: administratie.ro

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web