Din dorinţa de a ocoli legea sau de a nu fi prinşi de poliţişti cu nereguli, şoferii apelează la orice metode, chiar şi cu riscul de a-şi pune viaţa în pericol, atunci când urcă la volan.
Faptul că centura de siguranţă face diferenţa între viaţă şi moarte este un lucru ştiut de majoritatea şoferilor, fie din experienţe neplăcute, fie din campanii de informare. Există o multitudine de cauze care pot influenţa un accident, iar cele mai multe dintre ele sunt cunoscute de conducătorii auto, scrie cugetliber.ro.
„Sunt o mulţime de factori care influenţează un accident de circulaţie şi consecinţele lui: mijloacele de siguranţă ale autovehiculului, starea tehnică a maşinii, cât este de ruginită. Sunt unii conducători auto care poartă centuri antice, pe care le folosesc doar de formă, pentru a nu lua amendă. Nu mi se pare în regulă, ideea este alta", a declarat comisar şef Constantin Dancu, şeful Poliţiei Rutiere Constanţa.
Nivelul scăzut de trai sau inconştienţa pot fi principalele cauze pentru care unii şoferi continuă să conducă adevărate „bombe" pe patru roţi, care le pun viaţa în pericol în orice moment. Cert este că, potrivit şefului Poliţiei Rutiere Constanţa, orice impact la o viteză peste cea legală în localitate poate fi soldat cu decese, dacă centura nu este folosită sau este doar de decor.
„De fapt, noi vrem să-i protejăm pe cei care conduc corect. Tragedia este la fel de mare când mergi la un accident mortal şi dacă ai o persoană decedată, vinovată sau nu, dar când vezi că moare cineva nevinovat... Aceste lucruri fac diferenţa între viaţă şi moarte. Orice suferinţă din partea omului este o tragedie. Acesta este şi scopul pentru care noi încercăm să acţionăm preventiv. Trebuie să acţionăm pe viteză şi pe portul centurii. Nu vă puteţi da seama diferenţa pe care o face centura purtată. Orice impact cu maşina la o viteză de peste 50 km/h poate fi fatal, dacă nu ai nişte măsuri de siguranţă", a mai adăugat Constantin Dancu. Sursa: romaniatv.net