Dorohoi News Logo

Zeci de studenţi de la UMF Iaşi, săltaţi de procurori şi duşi la audieri într-un dosar privind fraudarea examenelor

studenţi de la UMF Iaşi, săltaţi de procurori

Zeci de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi au fost săltaţi de procurori chiar de la facultate, după ce au susţinut examene. Dosarul este unul care vizează fapte de corupţie şi este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Mai mulţi studenţi au fost ridicaţi chair la ieşirea dintr-un examen şi au fost duşi cu un autobuz la Parchet, unde au fost audiaţi în mare secret de procurori.

Oficial, Parchetul nu a oferit date despre subiect, scrie ziaruldeiasi.ro, însă surse din cadrul universităţii spun că ar fi vorba de "atenţii" pe care mai mulţi studenţi le-ar fi oferit pentru a promova trei examene, toate restanţe, au avut loc ieri la UMF. „Au fost cerute acte şi de la decanat", a confirmat Viorel Scripcariu, rectorul UMF.

Cei aproximativ 20 de studenţi au fost luaţi de la facultate de forţele speciale ale Jandarmeriei şi duşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru a fi audiaţi într-un dosar de corupţie proaspăt deschis de anchetatorii ieşeni. Studenţii au fost ridicaţi de "mascaţi" din dreptul "bazei", cum este numită zona centrală a studiilor de la Facultatea de Medicină Dentară, în acelaşi loc desfăşurându-şi activitatea şi cei de la Facultatea de Bioinginerie Medicală.

Studenţii vizaţi învaţă la Colegiul de Tehnică Dentară ce aparţine de UMF şi unde se pregătesc tehnicienii care realizează ulterior proteze şi care lucrează în laboratoarele de profil.

Conducerea Universităţii de Medicină a confirmat ieri existenţa acestui nou dosar, spunând însă că nu există la nivelul unităţii informaţii concrete despre conţinutul cercetării. Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară, ne-a precizat că ieri s-au susţinut restanţe, fiind posibil ca implicaţi să fie studenţi din diferiţi ani de studiu. Sursa: romaniatv.net

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web