De ce votăm pentru o găleată

Noua construcţie politică PNL-PC şi încercarea de unificare a opoziţiei au redeschis o discuţie mai veche în România privind apartenenţa partidelor la doctrine şi ideologii politice.
Cine e de stânga ? Cine e de dreapta ? La mai bine de două decenii de la Revoluţie aceleaşi întrebări macină cu regularitate clasa politică, fiecare partid revendicându-şi o zonă doctrinară cu sau fără justificare şi doar atât timp cât le serveşte electoral. Există de fapt ideologii în România? Dacă da, ele sunt doar pe hârtie. Cel puţin asta susţin analiştii politici intervievaţi de România Liberă.

Dacă cei din afara scenei politice susţin la unison că partidele nu se bazează pe o doctrină, politicienii resping complet această idee. Spre exemplu, liderul PSD, Victor Ponta, spune că partidul său e 100% de stânga de când s-a înfiinţat şi aşa va rămâne. „PSD şi PNL sunt singurele partide din România care s-au concretizat pe o bază ideologică şi pe care şi-o vor păstra. Alianţa de acum e impusă de o situaţie specială (scopul de a înlătura Guvernul Boc şi schimbarea lui Traian Băsescu - n.r.)", a declarat Ponta pentru RL. Pârvulescu îl contrazice însă: „Programul anticriză al PSD are şi elemente de stânga, dar conţine extrem de multe propuneri de sorginte neo-liberală".
Teoria este valabilă şi la PNL, care a venit în ultimii ani cu o serie de măsuri de stânga pure. Conservatorii au cotit-o uşor spre dreapta, în ultima vreme, cu câteva excepţii, cum ar fi susţinerea cotelor progresive de impozitare.
În ceea ce priveşte PDL, lucrurile sunt mai complicate. În timp ce liderii democrat-liberali au revendicat în totalitate dreapta, analiştii politici îi cataloghează ca fiind cei mai „cinici din punct de vedere ideologic". Vicepreşedinte PDL, Gheorghe Flutur, spune pentru RL că „doctrinele se validează prin acţiunile partidelor în faţa marilor provocări". Teoria sa vrea să demonstreze că PDL s-a aşezat pe eşichierul de dreapta prin curajul de a aplica măsuri dure de austeritate. Contestatarii pedeliştilor aduc însă argumente din trecutul formaţiunii. „Traian Băsescu a câştigat alegerile în PD cu un mesaj mult mai de stânga decât al lui Petre Roman. PD a fost apoi în Internaţionala Socialistă, sigla cu trandafirii este dovadă în acest sens, a bătut palma cu PSD, cu PC, cu PRM, aşa că lecţiile de morală pe care le ţine acum PNL-ului sunt dovadă de ipocrizie", comentează Pârvulescu.

„Opoziţia unită are şanse să reziste atâta vreme cât va exista lipiciul care uneşte aceste partide, adică Traian Băsescu. Toate alianţele din România s-au destrămat în momentul în care adversarul lor comun nu a mai existat", crede Cristian Ghinea. De aceeaşi părere este şi Cristian Pârvulescu, care în plus crede că PDL ar putea fi mai degrabă avantajat de noua construcţie politică. „La viitoarele alegeri, Traian Băsescu şi PDL vor eticheta noua coaliţie ca fiind comunistă şi coruptă, ceea ce ar putea să le servească foarte bine", crede Pârvulescu. În acelaşi timp, el e de părere că împărţirea spectrului politic în două va favoriza la următoarele alegeri apariţia unor noi formaţiuni: una „neo-legionară, care să-i satisfacă pe anticomunişti, şi una civică, ruptă din nereformabilul PDL".
Rezultatele din alegeri înving ideologia
Formarea de alianţe politice care transcend constrângerile ideologice nu constituie o excepţie în Europa Occidentală, unde consensul dictat de rezultatele votului este mult mai important decât ideologia pentru ca o formaţiune politică să supravieţuiască. În Germania - ţară în care cadrul ideologic al partidelor a suferit o disoluţie ceva mai puţin accentuată decât în alte democraţii de pe bătrânul continent - reticenţa Uniunii Creştin-Democrate şi a Partidului Social-Democrat de a intra în alianţa transpartinică din anii 2005-2009 a fost strivită de presiunea alegătorilor de a fi format un guvern funcţional care să rezolve problemele economice stringente. La fel s-a întâmplat şi în Austria, în 2008. Argumentul dictatului electorilor este folosit în Europa şi pentru a justifica alianţe politice, oficiale sau nu, între partide de centru şi grupări extremiste. Cum este în prezent cazul Olandei (formaţiunea xenofobă Partidul Libertăţii susţine guvernul), cum a fost cazul Austriei, între 2003 şi 2007, sau al Slovaciei între 2006 şi 2010, când social-democraţii s-au aliat cu Partidul Naţional Slovac, formaţiune radicală de dreapta. C.S.D.

Cuceririle moderne au străbătut din Apus şi spre partea de Răsărit a Europei. Astfel, şi noi, ceşti de-aici, am prins dor de comoara cea mai mare a vieţii: libertatea, independenţa au ajuns şi aici la expresie, conştiinţa naţională a deşteptat la viaţă". (DorohoiNews.ro)