Comisia Europeană și organizațiile pentru protecția consumatorilor din statele comunitare vor să oblige Volkswagen să-și despăgubească clienții europeni, la fel cum a făcut în Statele Unite.
In urma scandalului manipulării emisiilor poluante, constructorul auto german a promis că va aloca până la 15 miliarde de dolari pentru a-i despăgubi pe cei 475.000 deținători americani de vehicule diesel marca Volkswagen.
Până acum, Volkswagen a respins solicitările privind acordarea de despăgubiri celor 8,5 milioane de deținători de vehicule din Europa. Aici, diferențele legislative față de Statele Unite fac ca șansele unor despăgubiri să fie mai mici. În locul despăgubirilor, Volkswagen a implementat o soluție tehnică de remediere a autovehiculelor vizate de scandalul manipulării emisiilor poluante.
Majoritatea americanilor care dețin vehicule diesel marca VW vor primi despăgubiri cuprinse între 5.000 și 10.000 de dolari, în funcție de valoarea mașinii înaintea scandalului Dieselgate.
Potrivit Reuters, comisarul european pentru Justiție, Vera Jourova încearcă să pună presiune pe Volkswagen, astfel incat europenii să beneficieze de un tratament corect”.
Comisarul a trimis săptămâna trecută o scrisoare autorităților naționale pentru protecția consumatorilor din cele 28 de state membre în ideea de a strânge informații cu privire la dificultățile cu care se confruntă. Vera Jourova doreste o coordonare a eforturilor. Opțiunile vor fi discutate în septembrie, când Comisia va organiza o reuniune cu organizațiile pentru protecția consumatorilor.
In Europa, acestea nu dispun de mecanisme legale precum acțiuni colective.
O serie de organizații pentru protecția consumatorilor din Belgia, Spania și Italia au demarat acțiuni colective în numele consumatorilor afectați.
Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.