Descoperă previziunile astrale pentru zodia ta şi află cum vei sta cu dragostea, sănătatea, banii sau cariera în săptămâna 15- 21 august!
Berbec
Primele zile ale săptămânii aduc multe controverse în plan profesional. Imagina ta publică, cât și relațiile cu șefii sau cu autoritățile în general vor suferi modificări subtile, însă suficient de puternice încât să realizezi că se petrece cea dincolo de aparențe. În preajma datei de 18 August se va construi aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului, marcând un final de etapă în relațiile de prietenie și protectorat în câmpul muncii. Prudență și detașare! Ai nevoie de oameni noi și de cu totul alte planuri de viață. Finalul săptămânii este potrivit odihnei departe de iureșul cotidian.
Taur
Debutul săptămânii te găseșete pe drumuri, în călătorii sau făcând planuri în acest sens. Intențiile îți pot fi zădărnicite de situația financiară sau de mofturile celor dragi. Totuși vei găsi soluții bune pentru a te descurca onorabil cu toate. Aspectul de Lună plină ce se formează în Semnul Vărsătorului, pe 18 August îți aduce în atenție chestiuni socio-profesionale care trebuie finalizate rapid și fără resentimente. Este bine să-ți revizuiești relațiile de muncă, în special cele cu șefii și autoritățile. Weekend-ul anunță dialoguri și întâlniri cu prietenii. Evită le povestești multe și mărunte despre tine.
Gemeni
Cheltuielile și discuțiile pe teme financiare îți deschid săptămâna. Se pare că există restanțe la anumite servicii de care ai beneficiat sau beneficiezi încă. Dar și cei dragi apelează la sprijinul tău material pentru a-și rezolva mofturile personale. La mijlocul intervalului analizat se va forma aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului, ajutându-te să rezolvi demersuri legate de călătorii sau de studii. Fii prudent dacă trebuie să iei decizii sau să vorbești în public, pentru că mentalul este suprasolicitat și obosit. La sfârșitul săptămânii este rost de întâlniri cu persoane importante.
Rac
În relațiile parteneriale se prefigurează schimbări importante, dar este vorba despre secvențe vechi care acum doar se pun la punct definitiv. Stabilște-ți obiective clare în orice tip de colaborare și urmează-le îndeaproape. În preajma datei de 18 August se formează aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului, oferindu-ți noutăți financiare. Este rost de a primi bani dintr-o colaborare sau dintr-un împrumut. Pot intra în discuție și moștenirile și partajele personale și profesionale. În weekend apar călătorii, dar și dorința de a-ți rafina sufletul cu activități culturale.
Leu
Începi săptămâna cu multă treabă la serviciu. Treburile cotidiene alcătuiesc tema principală, astfel că ești nevoit să te concentrezi pe mai multe subiecte deodată. Alege prioritățile și ai încredere că vei rezolva totul corect și la timp. Pe 18 August se va construi aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului, amintindu-ți că ai de pus la punct fie relația cu partenerul de viață, fie colaborările în care ești implicat sau dorești să te implici. Discerne totul cu răbdare, iar la nevoie, sfătuiește-te cu cineva de încredere. Sfârșitul săptămânii este potrivit verificării situației financiare.
Fecioara
Cei dragi au nevoie de sprijinul tău material și moral chestiunile lor personale, dar și în activitățile voastre comune. Este bine să le fii alături și să te bucuri de tot ce aveți de realizat împreună. În preajma datei de 18 August se formează aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului, marcând un final de etapă în plan profesional. Sunt posibile modificări ale regimului muncii, sarcini de lucru noi, dar și schimbarea atitudinii tale față de muncă și implicațiile ei. Finalul săptmânii aduce noutăți parteneriale. Fie primești o propunere de colaborare, o cerere în căsătorie sau o invitație de a te implica în activități distractive.
Balanta
Săptămâna începe cu treburi gospodărești. Ai spor în rezolvarea demersurilor patrimoniale, dar și în discuțiile cu membrii familiei. Se recomandă prudență în prima parte a zilei de 16 August, deoarece sunt posibile răsturnări de situație deosebite în relațiile cu ceilalți. În preajma zilei de 18 August se formează aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului, marcând schimbări în plan sentimental. Relația cu persoana iubită sau cu copiii își va modifica termenii și condițiile de desfășurare sau ceva intervine și chiar schimbă definitiv situația amoroasă. Finalul săptămânii aduce treburi de rutină.
Scorpion
Săptămâna aduce noutăți în relațiile cu anturajul apropiat, dar și în segmentul domestic. Este nevoie de o reorientare a scopurilor personale și de o curățenie drastică printre persoanele cărora le acorzi încredere. În preajma datei de18 August se construiește aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului, ajutându-te să privești obiectiv la situația familală și la nevoile reale ale membrilor familiei. Se pot finaliza treburi gospodărești, poți discuta cu rudele despre obiectele de patrimoniu sau poți trasa un plan viabil de îmbunătățire a spațiului locativ. Sfârșitul săptămânii conturează distracții și aventuri.
Sagetator
Cheltuielile de la începutul săptămânii îți pot destabiliza bugetul pentru multă vreme, de aceea fii prudent și urmează o listă clară și strictă. Există riscul să achiziționezi bunuri sau servicii nemulțumitoare. În preajma datei de18 August se construiește aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului, influențându-ți relațiile cu anturajul apropiat. Sunt posibile discuții aprinse, neînțelegeri privitoare la studii și călătorii, dar și de la banalitățile cotidiene. Evită contradicțiile și depune eforturi pentru aplanarea oricărui conflict. Sfârșitul săptămânii te aduce acasă, alături de membrii familei și de rude.
Capricorn
În primele zile ale săptămânii ocupă-te de treburile tale personale, stabilește-ți planuri de îngrijire coporală, dar și întâlniri cu prietenii sa vizite în locuri dragi. Stările tale de spirit sunt fluctuante, astfel că ar fi bine să lași grijile deoparte. În preajma zilei de 18 August se construiește aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului, ajutându-te să iei decizii importante în plan financiar. Este posibil să primești salariul, o primă, cadouri sau favoruri, care cumva încheie o etapă de câștig din activitatea profesională desfășurată. În weekend se întrezăresc întâlniri cu prietenii sau călătorii pe distanțe scurte.
Varsator
Ești tulburat în prima parte a săptămânii, însă este greu de deslușit ce anume te nemulțumește. Probail că este un cumul de stări, trăiri și emoții adunate de multă vreme, iar acum ies la iveală. Fii prudent în privința sănătății, pentru că în preajma zilei de 18 August se formează aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului și îți poate evidenția afecțiunile cronice. De evitat, pe cât posibil, consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale, deoarece există un risc mare de erori. Ai nevoie de odihnă, detașare de cotidian, o dietă ușoară și plimbări în aer liber. Weekend-ul aduce cheltuieli neașteptate destul de mari.
Pesti
În urma evenimentelor în care ai fost și mai ești încă implicat alături de prieteni sau colegi de serviciu te vei hotărî să renunți, atât la unii cât și la unele acțiuni sau proiecte comune. Sunt zile tensionate, pentru că se va forma aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului în preajma zilei de 18 August. Retrage-te din forfota cotidiană, întoarce-ți privirile spre propria ta persoană și gândește-te pe îndelete la tine. Chiar este un moment prielnic de a-ți reorganiza viața. Sănătatea este vulnerabilă, deci evită eforturile și spațiile zgomotoase. Finalul săptămânii îți aduce stări de bine și situații amuzante. Sursa: astrocafe.ro