Dorohoi News Logo

Deputații și-au schimbat programul: Luni și marți - plen; miercuri și joi - lucrări în comisii

Deputații și-au schimbat programul

Conducerea Camerei Deputaților a modificat programul pentru această ultimă sesiune parlamentară din actuala legislatură, astfel că deputații vor lucra luni și marți în plen, și nu luni și miercuri, așa cum a fost de la începutul mandatului până la vacanța de vară din acest an.

Biroul permanent al Camerei Deputaților a stabilit că în această sesiune parlamentară, începând de săptămâna viitoare, parlamentarii vor lucra luni după-amiază și marți în plen, iar marți, la ora 13,00, vor da votul final pe proiectele de lege dezbătute. Marți după-amiază, miercuri și joi deputații vor lucra în comisii, iar vineri vor avea activitate în teritoriu.

Până acum, deputații lucrau luni și miercuri în plen, cu vot final miercuri, iar marți și joi în comisii.

Potrivit unor surse parlamentare, acest program a fost preferat pentru ca deputații să stea mai mult în teritoriu, alături de electorat, având în vedere că urmează campania electorală.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web