Consumatorii de energie trebuie să se informeze foarte bine ce riscuri implică schimbarea furnizorului de electricitate înainte de a face acest pas, întrucât în ofertele companiilor pot exista capcane, a declarat, marți, Corneliu Bodea, vicepreședintele Adrem Invest, în cadrul unei conferințe pe tema eficientizării consumului de energie.
„Trebuie foarte multă atenție la schimbarea furnizorului, pentru că este o piață liberă. Înainte de a te decide să schimbi furnizorul, trebuie să te informezi foarte bine, pentru că pot fi capcane în ofertele furnizorilor și este o dovadă de seriozitate și maturitate dacă te decizi să faci acest pas", a spus Bodea.
El a mai spus că statul ar trebui să pună la dispoziția consumatorilor toate metodele posibile pentru ca aceștia să se poată informa.
„Cred că este în primul rând datoria omului să se informeze, nu a statului. Statul îți pune la dispoziție orice metodă de a te informa, dar datoria de a te informa este a ta", a susținut oficialul companiei de servicii energetice.
Potrivit acestuia, există în acest moment alte probleme mult mai importante de rezolvat pe segmentul reglementat al energiei electrice, precum includerea în facturi a costurilor cu implementarea contoarelor inteligente.
„Problema României, astăzi, la nivel de consumator casnic, nu este schimbarea furnizorului. Avem probleme mult mai grave pe care trebuie să le rezolvăm. Avem proiecte majore, precum "smart metering" (implementarea contoarelor inteligente — n.r.), care vizează 9 milioane de consumatori. Dacă implementăm acest proiect la 5 milioane de consumatori, la un preț de peste 100 de euro pe un loc de consum, este vorba de peste 500 de milioane de euro. Acești bani vor fi suportați în tariful de energie, deci avem probleme mult mai importante decât să ne schimbăm furnizorii. Sigur, la români, cum e ceva liber, sar imediat o sută de oferte, dar trebuie să fim responsabili când luăm decizia și să nu plângem mai târziu", a mai spus Bodea.
Același mesaj către consumatorii casnici îl are și Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE). În luna mai, într-un interviu acordat AGERPRES, Niculae Havrileț, președintele ANRE, declara că utilizatorii casnici trebuie să fie atenți la ofertele furnizorilor care promit prețuri foarte mici, întrucât acestea pot avea clauze ascunse și chiar ilegale.
El a arătat că, deși unele oferte sunt atractive la o primă vedere, este bine să ne asigurăm că acestea au condiții avantajoase pe întreaga perioadă a contractului și că respectă prevederile legale în domeniu. Este vorba despre posibile oferte în care nu sunt cuprinse informații privind valoarea certificatelor verzi sau contribuția de cogenerare. Iar orice promisiune de neplată a unor astfel de taxe venită din partea vreunui furnizor nu trebuie luată în considerare, pentru că nu respectă legislația în domeniu. Furnizorul nu poate scuti clienții finali casnici de la plata acestor taxe, deoarece acestea sunt obligații stabilite prin lege, a susținut șeful ANRE.
Havrileț recomandă consumatorilor ca, în cazul în care aleg să încheie un contract cu un nou furnizor, să fie atenți la preț, la durata contractului, la condițiile și modalitățile de plată, la garantarea clauzelor contractuale privind drepturile și obligațiile, inclusiv la clauzele penalizatoare. Alte clauze contractuale care necesită atenție sunt și condițiile în care părțile pot renegocia clauze din contract, condițiile de încetare a contractului, precum și clauze care pot produce efecte și după încetarea contractului. Sursa: agerpres.ro