Dorohoi News Logo

A fost promulgată legea privind declarația pentru minorii care călătoresc în străinătate

minorii care călătoresc în străinătate

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinatate, care prevede că declarația părinților pentru minorii care călătoresc în străinătate poate fi eliberată pentru mai multe călătorii pentru o perioadă de trei ani, fără menționarea destinațiilor.

Legea prevede și exceptarea de la prezentarea declarației părinților sau tutorelui pentru minorii care au domiciliul sau reședința stabilite în statul de destinație și eliminarea obligativității menționării scopului deplasării și a rutei în cuprinsul declarației notariale ce conține acordul părinților de efectuare a călătoriei de către cetățeanul român în străinătate însoțit de o altă persoană.

Actul normativ stipulează introducerea cărții electronice de identitate ca document de călătorie și eliberarea pașapoartelor de serviciu și pentru personalul autorităților publice care candidează pentru posturi în cadrul unor organizații, instituții sau misiuni internaționale, dacă se solicită expres, sau care ocupă funcții de expert național detașat la instituțiile UE. integral pe agerpres.ro

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web