În intervalul 7 octombrie, ora 18:00 – 8 octombrie, ora 15.00 aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp.
În a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă şi în primele ore ale zilei de sâmbătă, îndeosebi în judeţele Brăila, Tulcea, Galaţi şi Vaslui, se vor cumula izolat peste 40-50 l/mp.
În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.
Vântul se va intensifica în regiunile sud-estice şi la munte, unde viteza la rafală va depăşi local şi temporar 55-60 km/h. Integral pe Antena 3