Cei care se bazează pe centrale de apartament se vor trezi că nu-şi vor putea acoperi cheltuilelile energetice, potrivit lui Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM) care spune că numărul de persoane care folosesc centrale individuale de apartament a crescut exponenţial în ultima perioadă, în detrimentul folosirii încălzirii centralizate, pentru că statul, respectiv autorităţile locale, nu asigură căldură atunci când populaţia are nevoie.
„Centrale de apartament au fost răspunsul firesc al omului care nu doreşte să îngehţe pentru că autorităţile locale sunt incapabile. Oamenii au găsit această soluţie de moment, dar care din punctul meu de vedere nu poate fi o soluţie viabilă.
În primul rând pentru că deocamdată nu monitorizăm şi nu ştim câtă poluare generează centrale de apartament şi care e riscul de îmbolnăvire a populaţiei. În al doilea rând, datorită interesului de chimizare a gazelor naturale din ţările dezvoltate industrial preţul gazelor naturale, chiar dacă acum nu creşte, va avea o altă evoluţie. Sursa: Capital.ro