Dorohoi News Logo

Horoscop noiembrie 2016 - Zile negre pentru Scorpion, Vărsător şi...

Horoscop-noiembrie-pentru-toate-zodiile

Horoscopul lunii noiembrie aduce schimbări pentru fiecare zodie în parte, atât pe plan profesional, cât şi personal. Află ce surprize de proporţii ţi-au pregătit astrele pentru luna noiembrie în dragoste, carieră şi nu numai, în funcţie de zodia ta!

Berbec

Pentru nativul din zodia Berbec luna noiembrie este una liniştită, care nu îl solicită prea tare din niciun punct de vedere. În ciuda lucrurilor care se întâmplă în jurul tău reuşeşti să îţi păstrezi calmul şi să iei cele mai înţelepte decizii. Fă tot posibilul pentru a îi ghida pe cei apropiaţi pe calea cea bună. Satisfacţia pe care o ai la final este mai mare decât stresul prin care treci până când reuşeşti să îţi atingi ţelul.

Chiar dacă nu îţi doreşti prea tare să te maturizezi, ştii că trebuie să o faci aşa că ai putea începe să te comporţi precum un adult. Difrenţiază binele de rău şi apoi totul pare floare la ureche. La locul de muncă, stabileşte-ţi în fiecare zi proprităţile şi fă-ţi programul în funcţie de acestea. Păstrează-ţi concentrara în momentele cheie şi nu te sfii să te autopropui atunci când vine vorba despre proiecte solicitante pentru că admiraţia şefilor, dar şi câştigurile financiare vor fi pe măsura efortului.

Pe plan personal nu sunt schimbări majore, însă perspectiva nouă din care priveşti lucrurile te determină să vezi viaţa cu alţi ochi şi să aprecizi lucrurile mai mult decât o făceai până acum. Nu mai plânge pe umărul celor dragi pentru pierderile suferite în trecut, ci treci peste şi mergi mai departe. Ai plâns destul, ai avut suficiente resentimene, acum e momentul să le depăşeşti şi să nu mai priveşti în urmă.

Taur

Nativii din această zodie trec printr-o perioadă definită de stabilitate în luna noiembrie, ceea ce este foarte important pentru aceştia, fiind în permanenţă în căutarea echilibrului şi a stabilităţii. Nu acorda atenţie lucrurilor neimportante, care nu îţi aduc nimic bun. Detaşează-te şi vei fi fericită.

Pe plan profesional, o serie de schimbări îl aşteaptă pe cel născut în zodia Taur. De tine depinde dacă sunt schimbări benefice sau nu. Tu eşti singurul care deţine cheia succesului. Astrele te ajută să iei decizii rapide, nu după analize îndelungi aşa cum o făceai până acum. Lucrurile se schimbă de la un moment la altul şi tu eşti cea care stabileşte direcţia. Luna noiembrie nu vine la pachet cu probleme, ci doar cu provocări pe care de mult le aşteptai. Bucură-te de ele chiar dacă îţi este teamă de schimbări.

Pe plan sentimental lucrurile merg aşa cum trebuie din inerţie. Nu trebuie să faci niciun efort, ştii că eşti iubită şi iubeşti, la rândul tău, cu o siguranţă deplină. În ceea ce priveşte relaţiile cu cei apropiaţi, dacă apar probleme nu te grăbi să le soluţionezi lăsând de la tine, ci, mai degrabă, caută rădăcina problemei.

Gemeni

Pentru Gemeni luna noiembrie nu este deloc una uşoară, ci o lună dură, care însă va fi încununată de realizări. Gemenii vor munci de două ori mai mult decât de obicei, însă succesul îi va răsplăti mai bine decât orice alt câştig. Păstrează-ţi calmul, dar şi entuziasmul, indiferent de greutăţile pe care le întâmpini. Ştiu, uşor de zis, greu de făcut, însă deloc imposibil. Vei reuşi să priveşti partea bună a lucrurilor chiar şi în situaţiile ce te-ar scoate din minţi în alte situaţii şi vei găsi avantaje acolo unde toată lumea găseşte numai neajunsuri.

În ceea ce priveşte cariera, luna noiembrie este una de care trebuie să profiţi. Nu e simplu, însă dacă eşti conştiincioasă şi determinată, toate proiectele vor fi duse la bun sfârşit cu succes. Nu te lăsa distrasă de nimeni şi nimic, păstrează-ţi concentrarea şi seriozitatea. Cu cât eşti mai sinceră şi spui lucrurilor pe nume, cu atât îţi cresc mai repede şansele de a te face înţeleasă. Nu subestima oamenii cu care colaborezi pentru că rişti să fii dezamagită.

Pe plan personal e important să iei lucrurile aşa cum vin. Nu te ambala mai mult decât e cazul şi rămâi aşa cum eşti. Nu lăsa dezamăgirile să te schimbe. Evaluează pagubele, acceptă situaţia şi fă-ţi un plan. Fă tot posibilul să nu îţi aminteşti lucrurile rele pentru că durerea provocată de acestea e prea mare acum. Bazează-te pe partener sau, după caz, pe familie şi pe prieteni atunci când te simţi copleşită.

Rac

Penultima lună a anului 2016 va fi una dinamică, însă nu pe măsura aşteptărilor Racilor. Vei avea nevoie de ajutor pentru a rezolva problemele şi nu trebuie să te sfieşti să îl ceri. Nu are rost să acorzi atenţie răutăcioşilro care îţi critică acţiunile, important este ca tu să fii mulţumită de tine şi să nu faci rabat de la principiile tale.

Pe plan profesional, fă tot posibilul pentru a nu te lăsa afectată de ceea ce fac colegii tăi. Munca în echipă este importantă, însă asta nu înseamnă că trebuie să îţi asumi greşelile celorlalţi. Fii onestă, păstrează-ţi coloana vertebrală şi lucrurile vor fi întotdeauna în favoarea ta. Foloseşte-ţi puterea de convingere pentru a atrage superiorii de partea ta. Nu ar strica să te gândeşti serios să investeşti în studiile tale, fie că este vorba despre încă o facultate, un master sau un curs.

Relaţia cu partenerul de viaţă va fi liniştită în luna noiembrie. Nu aveţi parte de conflicte majore, iar micile discuţii sunt tratate cu multă înţelepciune atât de tine, cât şi de către patenerul tău. Familia ta se simte puţin negli8jată şi trebuie să recunoşti că şi tu le simţi lipsa celor dragi aşa că ar trebui să îţi potoleşti dorul făcându-le câte o vizită în weekenduri.

Leu

Luna noiembrie este pentru nativul din zodia Leu extrem de agitată, însă lucrurile se vor încheia cu bine, nu trebuie să îţi faci griji. Orice greşeală trebuie să fie privită ca fiind o lecţie învăţată, iar orice refuz trebuie să te motiveze să mergi mai departe. Nu îţi arăta slăbiciunile de faţă cu rivalii tăi, păstrează-ţi calmul şi rămâi raţională indiferent de circumstanţe.

Pe plan profesional, dacă ai propria afacere, vei reuşi să îţi măreşti câştigurile, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să depui efort susţinut. Dacă apar mici probleme, studiază natura acestora şi află de unde şi de ce au apărut, pentru a evita ca aceste situaţii să reapară. Dacă lucrezi în cadrul unei companii, ai mare grijă cu cine îţi asociezi imaginea. E posibil ca o banală prietenie cu un coleg de ţigară să te coste mult mai scump decât ai fi crezut.

Pe plan profesional, în luna noiembrie eşti determinată să îţi găseşti fericirea. Vrei să descoperi marea dragoste, vrei să faci un copil, si îţi cumperi o casă sau să plănuieşti o vacanţă. Nu lua decizii pripite, analizează bine înainte de a te hotărî ce e de făcut. Ar trebui să reiei legăturile cu oameni dragi din trecut, fie ei colegi de generală, de liceu sau poate de la primul job.

Fecioară

Nativii din zodia Fecioară sunt susţinuţi de astre în tot ceea ce fac luna aceasta. Aşadar, profită de acest aspect şi fă ceva la care de multă vreme visai, fie că este vorba despre carieră, viaţa personală sau treburi nerezolvate din trecut. Ai încredere în tine, ai încredere că totul va fi bine şi chiar aşa va fi. Ia taurul de coarne şi restul va veni de la sine.

Pe plan profesional luna noiembrie nu va fi atât de benefică pentru Fecioare pe cât şi-ar fi dorit acestea, însă în mod cert nu va fi o lună complet nefastă. Dacă ceva nu merge aşa cm trebuie, nu arunca vina asupra astrelor ori asupra celor din jur, ci încearcă să descoperi unde ai greşit şi să remediezi. Dacă încerci această strategie, vei observa, dintr-o dată, că lucrurile încep să meargă mai bine. Nu te mai gândi la viitor, ci concentrează-te asupra prezentului.

Pe plan sentimental noiembrie vine cu pace şi armonie pentru Fecioare. Agitate şi veşnic nemuţumite, acum par să intre într-o stare de detaşare completă. Totodată, Fecioarele devin foarte empatice şi sunt mai preocupate de bunăstarea celor din jur decât de propria stare e bine. Fii precaută pentru că noua ta atitudine te face să devii o ţintă sigură pentru atacurile şi manipulările celor din jur.

Balanţă

În luna noiembrie, nativii din zodia Balanţei nu trebuie să se bazeze pe ajutorul celor din jur pentru a scăpa din situaţiile dificile. Dacă vor un lucru bine făcut, ar trebui să îl facă singuri în această perioadă.

La locul de muncă, Balanţele vor avea parte de multă nelinişte, însă vor fi productivi. În primul rând, trebuie să te concentrezi asupra sarcinilor pe care le ai de rezolvat în mod obişnuit, întrucât îţi va fi dificil să le duci la bun sfârşit în această perioadă. E indicat să adopţi o atitudine de miel spăşit, întrucât orice acţiune din partea ta poate atrage atenţia adversarilor şi nu ai şanse prea mari să le faci faţă în luna noiembrie. Vei fi tentată să acţionezi, însă mai bine ai răbdare până în a doua parte a lunii, când astrele vor fi de partea ta. Evită să adopţi o atitudine superioară şi încearcă să găseşti soluţii complexe, la care poate nu te-ai fi gândit în trecut. Până la urmă, dificultăţile au fost mereu factorul declanşator al progresului, atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal.

Pe plan sentimental îţi va fi mai uşor decât în alte arii ale vieţii de zi cu zi, însă nu trebuie să aştepţi momentul potrivit pentru a acţiona. Eşti liberă să răspunzi aşa cum simţi şi numai atunci când crezi că este necesar. Nu este cazul să îţi faci griji cu privire la greşeli din trecut, chiar dacă în această perioadă îţi vor răsări în minte mai de şi îţi vei da seama de erori majore pe care le-ai făcut. În plus, nu te îndoi de abilităţile tale şi ţine minte că în această perioadă nu vei avea parte de sprijinul celor dragi. E bine să te bazezi în luna octombrie pe opinia partenerului de cuplu, întrucât veţi avea parte de o perioadă benefică. Armonia şi echilibrul din cuplu te vor ajuta să înţelegi mai bine esenţa oricărei situaţii problematice în această perioadă. Iar sprijinul unei persoane în care ai încredere te va motiva să acţionezi aşa cum se cuvine.

Scorpion

O perioadă plină de agitaţie, ambiguă şi bogată în evenimente pentru nativii din zodia Scorpionului. Se anunţă, de asemenea, cea mai dinamică perioadă din ultima vreme. În principiu, un progres contant este potrivit firii Scorpionului, însă aceşti nativi sunt mai degrabă obişnuiţi cu un ritm ceva mai lent, motiv pentru care s-ar putea să apară unele neînţelegeri în această perioadă. Vei avea parte de mai multă libertate pe plan personal, însă depinde de tine şi de situaţie dacă o vei folosi în avantajul tău sau nu.

Pe plan profesional, vei fi capabilă să îţi dai seama în sfârşit de întregul potenţial. E important să nu fii descurajată dacă ceva nu iese aşa cum ţi-ai dorit. Fă o pauză, regrupează-te şi continuă să avansezi către victorie, fiindcă până la urmă vei avea parte de succesul dorit. Dacă te afli într-o poziţie de conducere, încearcă să nu exagerezi în relaţia cu subordonaţii şi oferă-le mai multă libertate, lăsând iniţiativele existente să se dezvolte firesc. Libertatea de a fi creativ oferă uneori rezultate mai bune decât planificarea strictă. De asemenea, nu uita că relaţiile interpersonale afectează mult succesul unei afaceri, aşa că acordă o mai mare atenţie acestui aspect în această perioadă.

În ceea ce priveşte viaţa amoroasă, deşi se anunţă o perioadă pozitivă, se poate transforma foarte bine în cea mai neagră etapă din viaţa Scorpionilor. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este suficient ca Scorpionii să dea curs nevoilor de bază, generate de cele mai rele trăsături ale zodiei. În cuplu, încearcă să nu te concentrezi asupra unui detaliu anume, fiindcă este o atitudine care nu îţi permite să evoluezi. Acest sfat se aplică în orice fel de relaţie pe plan personal. Poate nu ţi se pare foarte clar acum, însă la momentul respectiv îţi vei da seama despre ce e vorba. Ideal este să nu te stresezi în legătură cu orice nimic, ci să trăieşti clipa, acţionând aşa cum crezi de cuviinţă. Ai grijă, totuşi, să iei în calcul şi opinia celor dragi, fiindcă s-ar putea să nu iei mereu cele mai bune decizii, deşi ai impresia că aşa decurg lucrurile.

Săgetător

Luna noiembrie aduce pentru nativii din zodia Săgetătorului numeroase evenimente extraordinare, ce se vor transforma în amintiri de neuitat. Cu toate acestea, dacă amintirile vor fi unele plăcute sau neplăcute depinde numai de tine. Va fi, în orice caz, o perioadă interesantă. Pe toate planurile, în luna noiembrie, primează sfera emoţională. Ar trebui să acorzi o atenţie sporită emoţiilor. De regulă, Săgetătorii nu au probleme prea mari în acest sens, însă de această dată, situaţiile se dezvoltă diferit, astfel că e bine să fii precaută decât să îţi pară rău la sfârşit.

În sfera profesională, totul depinde de relaţiile tale. Cu cine? Ei bine, este vorba de relaţiile pe care le ai atât cu adversarii, cât şi cu toţi colaboratorii. Nu contează dacă lucrezi pe cont propriu sau contribui la o afacere de familie. Încearcă să laşi prejudecăţile deoparte în luna noiembrie, fiindcă nu toată lumea este exact ceea ce pare. Uneori poţi lucra ani la rând cot la cot cu cineva şi să afli despre el, ulterior, aspecte pe care nu ţi le-ai fi putut imagina vreodată. Sunt limitări de care ar trebui să ţii cont, fiindcă vei constata că te vei lovi de ele la tot pasul. Nu te grăbi să iei decizii, ci cântăreşte bine fiecare opţiune şi opinie. Îţi doreşti mai multă libertate? Ar trebui să iei în calcul faptul că suntem pe atât de liberi pe cât ne permitem să fim.

Pe plan amoros, cei născuţi în zodia Săgetătorului nu vor avea parte de evenimente critice. Cu toate acestea, vor exista momente fundamentale, însă nu prea multe. Alege-ţi cu grijă comportamentul pentru această lună. Ţine minte că nu este nimic greşit sau deplasat în a asculta sfatul cuiva, mai ales dacă este vorba despre ceva obiectiv, despre un sfat care te-ar îndruma în direcţia corectă. Încearcă să înţelegi că adevărul nu se naşte din dispute. Adevărul există independent de dezbateri şi divergenţe de opinie. Îl vei afla numai dacă alegi să te dezvolţi constant. Cu toate acestea, din dispute se nasc compromisurile care, la rândul lor, sunt importante şi benefice.

Capricorn

Nativii acestei zodii nu vor fi prea mulţumiţi de ceea ce le rezervă astrele pentru luna noiembrie a acestui an. Din păcate, nivelul de energie nu va corespunde cu dispoziţia nativilor pe tot parcursul lunii. Asta nu înseamnă că nu au absolut nicio şansă să obţină rezultate pozitive. Dimpotrivă, neplăcerile apărute în această perioadă îţi pun la încercare punctele forte, te călesc şi îţi permit să treci cu bine peste greutăţi majore şi situaţii neprevăzute în viitor. Succesul tău în această perioadă depinde nu neapărat de astre, ci mai degrabă de efortul pe care eşti dispusă să îl investeşti pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti.

La locul de muncă, vei avea multă încredere în tine, însă situaţia nu va fi deloc una stabilă. Dacă lucrezi pe cont propriu, fii pregătită pentru situaţia în care adversarii devin mai activi decât de obicei, iar multe dintre acţiunile lor vor avea scopul de a-ţi pune beţe în roate. Toată această presiune nu te va dovedi dacă eşti suficient de inspirată încât să mai apelezi la un partener de afaceri pe măsura abilităţilor tale. Planurile necesită ajustări constante, însă asta nu înseamnă că ar trebui să porneşti la drum fără o direcţie clară. Ai grijă, de asemenea, cum îţi canalizezi energia şi resursele, fiindcă există un risc major de epuizare în luna noiembrie. Dacă nu lucrezi pe cont propriu, încearcă să fii ceva mai flexibilă, însă nu în ceea ce priveşte luarea deciziilor. Ar trebui, mai degrabă, să încerci să te adaptezi diverselor circumstanţe apărute în această perioadă. Nu spune nimeni să faci tot ce spun cei din jur, însă este suficient să dai de înţeles că respecţi sfaturile şi să faci cum te taie capul ulterior, în loc să fii tare pe poziţie şi să înoţi vădit împotriva curentului.

Pe plan emoţional vei avea timp să priveşti înapoi şi să îţi evaluezi unele acţiuni din trecut, învăţând în sfârşit unele lecţii importante. Concentrează-te asupra prezentului, însă nu îţi uita experienţele. Acest lucru se aplică mai ales în cazul relaţiilor formate recent, atât amoroase, cât şi de prietenie. Atenţie la noile cunoştinţe făcute în această perioadă! Nu te grăbi să devii cea mai bună prietenă a unei persoane doar în baza faptului că priviţi în aceeaşi direcţie, metaforic vorbind. Dacă vrei să formezi o nouă relaţie cu o anumită persoană cunoscută recent, lasă lucrurile să decurgă firesc, în mod armonios şi nu forţa nota. De asemenea, în relaţiile cu cei dragi şi nu numai, nu încerca să dovedeşti ceva. Fă aşa cum consideri de cuviinţă, fără a insista asupra faptului că ai dreptate.

Vărsător

În luna noiembrie, Vărsătorul va fi calm şi încrezător, însă nu va fi o perioadă neapărat pozitivă pentru acest nativ. Multe se vor dovedi a fi altfel decât ţi-ai fi închipuit, însă acest aspect este foarte important, întrucât momentele frustrante vor fi urmate de o serie de revelaţii. Vei înţelege multe şi îţi vei da seama cum se leagă anumite aspecte din viaţa ta. La locul de muncă vei avea senzaţia că situaţiile ambigue îţi aduc numai probleme. Concentrează-te asupra a ceea ce este important pentru tine, însă nu te grăbi să te distanţezi de vreun proiect, fiindcă cu cât mai multe lucruri se vor întâmpla în jurul tău, cu atât mai uşor îţi va fi să "respiri". De ce? E simplu: îţi atingi adevăratul potenţial şi dai cele mai bune rezultate atunci când acţionezi la viteză maximă.

Pe plan profesional va fi o perioadă strălucită şi incredibil de activă, aşa că lucrează din greu încă din primele zile ale lunii. Încearcă să fii cât mai pozitivă cu putinţă, iar în relaţiile cu colegii, adoptă o poziţie neutră. Unii vor încerca să te atragă în tot soiul de intrigi de culise care nu au nicio legătură cu tine. Dacă te implici, vei fi nevoită să alegi o tabără, iar asta îţi va schimba viaţa dramatic. Astrele recomandă să rămâi neutră, chiar dacă asta înseamnă să sacrifici anumite beneficii. Este un aspect necesar, fără de care te-ai prăbuşi în abisul unor conflicte care în principiu îţi sunt complet străine. În plus, ar trebui să eviţi să te implici în toate oportunităţile care apar, fiindcă deşi pare că ai resurse inepuizabile, dorinţa ta nu coincide mereu cu realitatea.

Viaţa amoroasă va căpăta culori pe care nu le-ai mai experimentat până acum. Vei petrece întreaga lună aşteptând pe cineva, iar asta se va dovedi dureros pentru unii nativi, în timp ce pentru alţii poate fi o perioadă calmă şi armonioasă. Totul depinde de perspectiva pe care o adopţi şi de poziţia ta în raport cu o serie de probleme. Încearcă să priveşti lumea dintr-o altă perspectivă. Încearcă să îţi evaluezi obiectiv relaţia. Poate că, de fapt, toate aspectele nu prea aveau sens de mult timp. Dacă este aşa, nu te grăbi să iei o decizie radicală, deşi simţi nevoia clară de a face acest lucru. Priveşte lumea mai deschis, vezi orizonturile largi şi aspectele pozitive. Aminteşte-ţi că cele mai trainice relaţii sunt cele dintre rude şi chiar dacă îţi vine greu să recunoşti, părinţii îţi sunt mereu mai apropiaţi decât prieteni. Pe de altă parte, fratele nu îţi este neapărat şi prieten, însă prietenul trebuie să îţi fie mereu ca un frate. Nu cere prea mult de la cei din jur, ci măsoară-i cu aceeaşi unitate pe care o foloseşti pentru tine. Poate că atunci totul se va clarifica şi vei înţelege ce era în neregulă în viaţa ta şi de ce lucrurile au luat această întorsătură.

Peşti

O lună controversată şi neobişnuită pentru nativii din zodia Peştilor. Gândeşte-te serios dacă planurile tale pot fi implementate. Astrele dispun, însă nu îţi vor pune totul pe tavă. Va trebui să te descurci singură, indiferent de statut şi privilegii.

La locul de muncă atmosfera nu va fi una prea dinamică, însă tu vei da dovadă de eficienţă. Nu se anunţă evenimente extraordinare, însă s-ar putea să regreţi în repetate rânduri că ai acordat prea puţină atenţie unor probleme urgente. Ai grijă în relaţia cu adversarii, fiindcă vor avea un avantaj serios în această perioadă. Nu pierde timpul, iar dacă ai o perioadă mai relaxată, foloseşte-o pentru a obţine unele „bonusuri". Nu vei avea dificultăţi în a face alegeri, pentru că soluţiile vor fi mai mult decât evidente.

Pe plan emoţional, situaţia va fi mult mai echilibrată şi mai armonioasă decât pe plan profesional. Nu va trebui să iei decizii fundamentale. Va fi suficient să te concentrezi asupra sentimentelor tale şi să te laşi dusă de valul emoţiilor pentru a evolua în direcţia potrivită. Cu alte cuvinte, dacă nava nu are o direcţie precisă, niciun vânt nu va fi cel potrivit. Metafora te poate surprinde, însă în luna noiembrie, Peştii pot avea unele probleme cu percepţia în cuplu.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web