Dorohoi News Logo

Romania are cel mai rapid internet din Europa

Cel mai rapid browser

Romania ocupa pozitia a patra in lume si primul loc in Europa dupa viteza medie a conexiunilor la internet, iar Constanta este orasul european cu cele mai bune performante, potrivit unui raport al companiei americane Akamai.
    Astfel, cu o viteza medie a conexiunilor la internet de 7 Mbps in trimestrul al treilea al anului trecut, in urcare cu 12% fata de aceeasi perioada a lui 2009, Romania este depasita numai de Coreea de Sud (14 Mbps), Hong Kong (9,2 Mbps) si Japonia (8,5 Mbps), potrivit raportului State of the Internet, scrie MEDIAFAX.
   In top 10 al tarilor cu cea mai rapida medie a vitezei conexiunilor pe net mai figureaza cinci tari europene, respectiv Olanda (locul 5 in lume, 6,3 Mbps), Letonia (locul 6, 6 Mbps), Cehia (locul 7, 5,4 Mbps), Elvetia (locul 8, 5,3 Mbps) si Danemarca (locul 10, 5 Mbps). Statele Unite sunt pe pozitia a 12-a in lume, cu o viteza medie de 5 Mbps.
   Topul pe orase arata foarte diferit, Coreea de Sud si Japonia dominand autoritar clasamentul primelor 100 de localitati din lume cu cel putin 50.000 de conexiuni la internet si cele mai rapide viteze.
   Astfel, primele 45 de pozitii sunt ocupate de orase din Coreea de Sud si Japonia iar, dintre acestea, primele 11 locuri revin Coreei de Sud. Hong Kong se interpune pe 46, iar Japonia continua ca inca 29 de prezente sub aceasta pozitie in topul care numara numai 100 de orase.
   Constanta, cu o viteza medie de 8,8 Mbps, este cel mai rapid oras european pe internet, detronand localitatea suedeza Umea, unde numarul de conexiuni a coborat sub 50.000 in trimestrul al treilea al anului trecut, parasind parametrii de relevanta.
   Constanta ocupa insa doar pozitia a 48-a in lume. Al doilea oras european din clasament este Asnieres, Franta (locul 52, 8,5 Mbps). Romania mai este prezenta in topul pe orase cu Timisoara (locul 70, 7,7 Mbps) si Iasi (locul 72, 7,5 Mbps).
   In afara de Romania si Franta, numai Germania si Olanda mai sunt reprezentate in clasamentul celor 100 de orase din lume cu cele mai mari viteze medii de conectare la internet in trimestrul trei al anului trecut. (DorohoiNews.ro)
 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web