Membrii Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, SNFP, din cadrul Direcțiilor Regionale ale Finanțelor Publice dau în judecată angajatorii și președintele ANAF, motivat de faptul că s-a dispus echivalarea pe funcții publice similare fără a se ține cont de dispozițiile OUG 43/2016, precum și de interpretările oficiale date de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, creând astfel un prejudiciu major tuturor angajaților din structurile teritoriale ale finanțelor publice.
Subiectivismul în aplicarea legii, într-o țară membră UE și condusă, după cum ne plăcea să spunem până astăzi, de tehnocrați, nu este asumat și agreat de finanțiști, punându-se astfel un mare semn de întrebare asupra obiectivității administrării fiscale.
Facem apel la Prim-ministrul României, domnul Dacian Cioloș, ca autoritate responsabilă în înlăturarea derapajelor de la legea pe care însuși Guvernul a aprobat-o, să intervină, într-un moment de maximă tensiune teritorială, pentru a elimina suspiciunea că există o înțelegere guvernamentală în aplicarea subiectivă a legilor.
Precizăm faptul că, organizația noastră a negociat la nivelul Ministerului Muncii echivalarea salariilor pe funcții publice similare, motiv pentru care ne vedem obligați să ne folosim de toate mijloacele sindicale în vederea aplicării actului normativ aprobat de Guvern.