Potrivit unei Ordonanţei de Urgenţă adoptate de Guvern, termenul de la care urmează să intre în vigoare interdicţia de a mai comercializa aparate de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal a fost prorogat cu nouă luni.
Noul termen va fi 1 octombrie 2017, în loc de 1 ianuarie 2017 şi îi vizează pe comercianţii care deschid noi magazine sau extind magazine, fiind la prima achiziţie de aparate de marcat.
În ceea ce priveşte înlocuirea aparatelor existente cu case de marcat echipate cu jurnal electronic, noul termen pentru marii contribuabili va fi 1 ianuarie 2018, în loc de 1 aprilie 2017, pentru contribuabilii mijlocii 1 aprilie 2018 în loc de 1 iulie 2017, iar pentru micii contribuabili 1 august 2018 în loc de 1 noiembrie 2017. Integral pe Mediafax