Dorohoi News Logo

Cod galben de ger prelungit trei zile. Marţi, cea mai geroasă zi: până la minus 28 de grade

cea mai geroasă zi

Oficialii ANM au anunțat, în cadrul videconferinţei cu prefecţii, prelungirea cu trei zile a codului galben de ger. Marţi va fi cea mai geroasă zi, întrucât în anumite zone ale ţării vor fi -28 de grade, iar, la nivel naţional, -11 grade.

Potrivit ANM, în intervalul 7 ianuarie, ora 10:00 — 8 ianuarie, ora 22:00, în estul și sud-estul țării, dar și la munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50...60 km/h și, pe arii restrânse, 70...75 km/h, spulberând și troienind zăpada.

În special în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (07/08 ianuarie) și pe parcursul zilei de duminică (08 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și local în Carpații Meridionali și Orientali, temporar va mai ninge și se va depune strat nou de zăpadă.

Județele aflate sub Cod galben sunt Suceava, Bistrița, Harghita, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Tulcea, Brăila, Ialomița, Călărași și Constanța.

De asemenea, ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local și în regiunile centrale și în restul regiunilor sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului.

Pentru umătoarele trei zile, meteorologii au emis un Cod galben de ger pentru întreaga țară, temperaturile urmând să scadă până la minus 16 grade pe timpul zilei și minus 25 de grade noaptea.

În intervalul menţionat, în Dobrogea, Bărăgan şi Moldova va ninge în general slab cantitativ, dar vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50…60 km/h şi pe arii restrânse 70 km/h, temporar spulberând şi troienind zăpada.

Unele intensificări ale vântului vor fi mai fi în sud-vestul Olteniei, spulberând trecător zăpada depusă anterior.

În perioada următoare, în cea mai mare parte a ţării, vremea va fi geroasă atât noaptea, cât şi ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 şi -15 grade.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web