Dorohoi News Logo

Noua generaţie îi sperie pe angajatori: tinerii fac greşeli gramaticale, cer salarii mari şi ...

Noua generaţie

Noile generaţii de candidaţi aflaţi în căutarea primului loc de muncă cer salarii peste nivelul abilităţilor pe care le deţin, confirmă prezenţa la interviuri de angajare, dar nu se prezintă, iar în unele cazuri fac greşeli de ortografie, se plâng angajatorii.

„Ne-am confruntat cu cereri de salarizare care nu erau justificate, prin prisma faptului că nu aveau o pregătire practică suficientă pentru jobul pe care îl vizau. Sunt tineri care se programează la un interviu şi nu se prezintă, fără să anunţe", a spus Daniela Necefor, managing partner la compania de consultanţă şi executive search Total Business Solutions (TBS).

Unul dintre motivele pentru care tinerii se programează la un interviu de angajare dar nu se mai prezintă în ziua discuţiei este reprezentat de faptul că au foarte multe opţiuni, în piaţă existând o gamă largă de oferte de muncă, în special în oraşele mari precum Bucureşti, Timişoara sau Cluj.

„Tinerii au suficient de multe oferte de la companii, de aceea nu se prezintă la interviuri. Este un lucru legat de seriozitate, dar nu pot generaliza, pentru că sunt şi tineri care la vârsta de 21-22 de ani sunt foarte serioşi", a explicat Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de consultanţă în management şi resurse umane BPI Group.

Pe de altă parte, Daniela Necefor spune că diversitatea joburilor entry-level este indusă candidaţilor care îşi caută primul job de către companiile care angajează în special tineri.

„Din păcate, mulţi angajatori cer tineri, în unele cazuri sunt cerinţe de candidaţi care au până în 40 de ani. Cu toate că este descriminatoriu, acest lucru se întâmplă. Probabil de aici porneşte mesajul că tinerii ar fi căutaţi pe piaţa muncii“, a spus Daniela Necefor.

Cei care totuşi ajung la interviurile de angajare nu vin suficient de bine pregătiţi în ceea ce priveşte conţinutul jobului vizat, potrivit ZF.ro.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web