Legea 1/2017, care prevede eliminarea a 102 taxe şi tarife, a fost recent publicată în Monitorul Oficial, iar printre taxele care vor fi eliminiate se numără şi taxa de examinare pentru obţinerea permisului de conducere.
Astfel, dacă acum toţi cei care doreau să obţină permis de conducere pentru categoria şi subcategoria A, A1, B, B1, B+E, trebuiau să plătească 6 lei în contul acestei taxe de examinare, care de la 1 februarie va disparea.
Cei care doreau să obţină permis de conducere pentru categoriile C, C1, D1, TR, C+E, D+E, C1+E, D1+E, D, TB, TV trebuiau să plătească o taxa de examinare de 28 de lei. De la 1 februarie, şi această taxa va fi anulată.
De asemenea, statul percepea o taxă de examinare a persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 lei. Și această taxă va fi eliminată începând cu 1 februarie 2017. Sursa: ziarulonline.com