Vremea proastă se întoarce în aproape toată țara. În funcție de regiune, vom avea parte de ploi sau ninsori.
În intervalul 7 februarie, ora 02.00 – 09 februarie, ora 06.00, temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului, pe arii restrânse 30...40 l/mp.
În cursul nopţii de luni spre marţi (6/7 februarie) şi pe parcursul zilei de marţi (7 februarie), va ploua pe arii extinse, exceptând jumătatea de nord a Moldovei şi zona montană înaltă, unde vor predomina ninsorile.
Începând din cursul nopţii de marţi spre miercuri (7/8 februarie), în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. Înrestul teritoriului vor fi precipitaţii mixte, iar în sud-estul ţării, începând din după-amiaza zilei de miercuri (08 februarie), treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, cu viteze ce vor depăşi la rafală de 50...55 km/h.
Trecător şi pe arii restrânse se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei şi în Bărăgan.