Luni, 27 februarie a.c., în prezenţa domnului Ernest J. HEROLD, Secretar General Adjunct pentru Investiţii în Apărare al NATO, precum şi a doamnei Carmen Daniela DAN, ministrul Afacerilor Interne, a avut loc deschiderea lucrărilor celui de-al doilea atelier internațional din cadrul proiectului „Capabilităţile poliţiei de stabilitate NATO în contextul provocărilor de securitate emergente”.
România, prin Jandarmeria Română, este gazda evenimentului având calitatea de „Naţiune sponsor” în cadrul Centrului de Excelenţă NATO pentru Operaţii de Stabilitate (NATO SP COE), iar scopul urmărit este promovarea, cu sprijinul Consiliul Atlanticului de Nord, a capabilităților forțelor de tip jandarmerie de a gestiona misiunile de poliție în cadrul NATO.
Atelierul de lucru se desfăşoară în perioada 27 februarie – 02 martie a.c. la Palatul Parlamentului, din Capitală, precum şi la sediul Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri „Mihai Viteazul” al Jandarmeriei Române și reunește participarea a aproximativ 100 de înalţi oficiali NATO şi experţi în domeniul securităţii, din ţările membre şi partenere NATO.
De asemenea, la Atelierul de Lucru iau parte şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, precum şi ai Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, din cadrul Academiei Române.
Jandarmeria Română este reprezentată de colonel Lucian GAVRILĂ – şef serviciu în cadrul Direcţiei Management Operaţional al I.G.J.R. şi viitor comandant al EUROGENDFOR (Forţa de Jandarmerie Europeană) şi locotenent-colonel Sebastian CUCOŞ – director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Precizăm că iniţiativa proiectului vine ca urmare a Summitului NATO de la Varşovia din anul 2016, ocazie cu care NATO a identificat nevoia de accentuare a implicării în domeniul operaţiilor de stabilitate. Primul atelier de lucru s-a desfăşurat în Roma (Italia), urmând ca modulele 3 şi 4 să fie organizate în Amsterdam (Olanda) şi Vicenza (Italia).
Informaţii suplimentare:
România, ca „Naţiune sponsor”, contribuie prin Jandarmeria Română cu expertiză necesară îmbunătăţirii doctrinei NATO în domeniul operaţiilor de stabilitate (conform prevederilor Legii nr. 328/2015 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2015).
Calitatea de „Naţiune sponsor” în cadrul Centrului de Excelenţă NATO pentru Operaţii de Stabilitate (NATO SP COE) aduce României, prin M.A.I., un loc în cadrul Comitetului Director, organismul care coordonează activitatea Centrului, stabilind priorităţile şi direcţiile de acţiune viitoare.
Din anul 2015, Jandarmeria Română şi, implicit, Ministerul Afacerilor Interne, sunt reprezentate în cadrul Comitetului Director de maior Teodor CERNAT, comandantul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ordine Publică, de la Ochiuri, judeţul Dâmboviţa.
Centrul de Excelenţă pentru Operaţii de Stabilitate s-a constituit la intenţia NATO şi are drept scop asigurarea bunei desfăşurări a acţiunilor la care participă forţele militare ale Alianţei, dar şi componente ale forţelor de poliţie cu statut militar, aşa cum este şi Jandarmeria Română.
Centrul s-a înfiinţat în Italia, care reprezintă naţiunea-gazdă şi vizează elaborarea de studii, concepte, doctrine şi standarde de securitate, precum şi organizarea de cursuri de instruire a forţelor de poliţie cu statut militar şi structurilor militare care participă la misiuni internaţionale.
Ca urmare a obţinerii statutului de „Naţiune sponsor”, România, prin Jandarmeria Română a obţinut trei funcţii, dintre care o funcţie cheie, de şef al Departamentului Lecţii Învăţate, celelalte două funcţii vizând funcţia de şef al Secţiunii de Analiză/Evaluare şi Experimentare şi cea de asistent în cadrul Secţiunii Educaţionale şi de Cooperare.