Dorohoi News Logo

O nouă minivacanță de patru zile pentru români, în luna august

minivacanta-de-patru-zile-bugetarii

Guvernul a decis joi, printr-o hotărâre, ca ziua de luni, 14 august, să fie liberă pentru salariații din sectorul public, fiind făcută legătura între weekend și ziua de 15 august, declarată nelucrătoare, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august.

„Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității. De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraților și altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 14 august 2017 și nici participanților în aceste procese", menționează Executivul.

De asemenea, operațiunile de încasări prin virament în relația cu instituțiile de credit, aferente datei de 14 august 2017, se înregistrează în contabilitatea unităților teritoriale ale trezoreriei statului cu data de 14 august 2017, precizează sursa citată.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web