Dorohoi News Logo

VREME EXTREMĂ în mini-vacanța de Sf. Maria. Furtunile au măturat deja vestul țării!

copaci_doborati_furtuna

În cursul zilei de sâmbătă (12 august) valul de căldură a persistat în zonele joase de relief din sudul, centrul și estul teritoriului, unde pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) a atins și depăși pragul critic de 80 de unităţi. Duminică, în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, vremea va deveni răcoroasă, în timp ce în restul ţării va fi tot cald, izolat caniculă în orele amiezii în est şi în sud-est, unde local şi disconfortul termic va fi ridicat.

O furtună puternică a lovit vestul ţării, sâmbătă spre seara. Circulaţia pe Drumul Naţional 1, în localitatea bihoreană Borod, s-a desfăşurat cu dificultate după ce apa de pe carosabil a ajuns să măsoare chiar şi 20 de centimetri.

La numărul unic de urgenţă 112 s-au înregistrat mai multe apeluri după ce, în urma ploilor, circulaţia pe Drumul Naţional 1, în localitatea bihoreană Borod, se desfăşoară cu greutate. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor, ploaia torenţială a făcut ca apa să ajungă la peste 20 de centimetri pe carosabil.

„Am informat şi Poliţia Rutieră, pentru a trimite forţe în situaţia în care se impune dirijarea traficului. Date fiind condiţiile meteorologice, personalul ISU Crişana a fost suplimentat pe partea de dispecerat şi organizare. Încă nu a fost cazul să aducem personal suplimentar pentru intervenţi", a declarat capitanul Horia Cheregi purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, potrivit adevarul.ro.

Conform codului galben si portocaliu în sudul, centrul şi estul ţării, vremea va fi caniculară şi disconfortul termic se va menţine ridicat, dar în restul zonelor valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua anterioară. În județele Mehedinți și Dolj disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 38...39 de grade.

Începând din orele după-amiezii, instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în Banat, Crişana, vestul Olteniei şi în zona Carpaţilor Occidentali, unde vor fi înnorări temporar accentuate, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă, local de peste 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp. În restul ţării, cerul va fi variabil. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 30 şi 38 de grade.

Duminică, în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, vremea va deveni răcoroasă, în timp ce în restul ţării va fi tot cald, izolat caniculă în orele amiezii în est şi în sud-est, unde local şi disconfortul termic va fi ridicat. În jumătatea de vest a ţării şi în zonele de deal şi de munte din restul ţării, local se vor semnala averse, descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. În a doua parte a zilei astfel de feomene vor fi pe arii mai restrânse şi în est şi sud. Cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 18...20 de grade în dealurile vestice şi 35...36 de grade în est şi sud-est, 36 de grade la Focsani.

Luni temperatura aerului va fi în creştere în jumătatea de vest a ţării şi în scădere uşoară în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 29 de grade în vest, centru şi nord şi 30 şi 34 de grade în sud şi sud-est. La începutul zilei şi în extremitatea de est a ţării vor fi averse izolate, însoţite de descărcări electrice. Vor mai fi condiţii de grindină. În Bucureşti, 18-20 de grade dimineaţa şi în jur de 32 de grade la amiază.

Notă: În după-amiaza zilei de duminică (13 august) și la începutul nopții de duminică spre luni (13/14 august), manifestări specifice instabilității atmosferice vor apărea și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. În cea mai mare parte a Munteniei și local în Dobrogea și Moldova disconfortul termic va fi ridicat și se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web