Seismologii sunt în alertă din cauza ultimelor cutremure care au fost în luna august. Unul la o magnitudine de 4,6, iar celălalt de 4,9. Specialiştii spun că Vrancea e capabilă de un cutremur nimicitor, ultimele cercetări arătând că e posibil să crească nivelul maxim posibil la 8,1.
Directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a declarat că a fost realizată o hartă specială a Bucureştiului, din punct de vedere seismic. „La noi, până la realizarea acestei hărţi, cutremurul maxim posibil a fost de 7,8. În urma ultimelor cercetări pe care le-am făcut am reconsiderat cutremurul maxim posibil la 8,1 pe Richter. Vrancea poate să producă un astfel de cutremur.", a spus Ionescu citat de stiripesurse.ro.